Crimă înfiorătoare în țară. Un băiat în vârstă de 15 ani, dat dispărut, a fost omorât de alți doi copii și îngropat în curtea unei case, informează opiniatimișoarei.ro. Descoperirea șocantă a fost făcută în localitatea Cenei din județul Timiș.
Alin Mario Berinde a fost dat dispărut marți de familie, informează sursa citată. Băiatul plecase de acasă luni cu trotineta și nu s-a mai întors, iar a doua zi, mama a anunțat autoritățile. Polițiștii au început imediat cercetările și aveau să-i găsească mai întâi ghetele, iar mai apoi trotineta ascunsă într-un stufăriș. La scurt timp aveau să descopere și ce s-a întâmplat: copilul fusese ucis, iar trupul neînsuflețit îngropat în curtea unei case din Cenei.
Polițiștii au procedat la dezgroparea cadavrului, iar cei care l-ar fi omorât, un băiat de 13 ani, iar altul de 15, au fost reținuți și sunt audiați. Un al treilea tânăr, în vârstă de 21 de ani, ar fi fost martor la nenorocire.
Din primele date, copilul ar fi fost lovit mortal cu un topor pe stradă, în fața casei amicului său de 13 ani. Apoi cărat în grădina din spatele locuinței, unde băieții au săpat o groapă si au așezat cadavrul dezbrăcat, cu geaca înfășurată în jurul capului.
Echipele de poliție continuă cercetările la fața locului pentru a clarifica circumstanțele tragediei.
