Intervenții ale pompierilor în primele zile din 2026. În perioada 1–4 ianuarie 2026, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare au fost la datorie, intervenind prompt pentru gestionarea situațiilor de urgență apărute la nivelul județului.
Astfel, în intervalul menționat, echipajele operative au gestionat 74 de intervenții, dintre care:
- două incendii, soldate cu pagube materiale, fără victime;
- două intervenții pentru deblocarea de ușă, în sprijinul persoanelor aflate în dificultate;
- o misiune de descarcerare, în urma unui eveniment rutier;
- 69 de intervenții SMURD, pentru acordarea primului ajutor medical calificat și transportul persoanelor la unități spitalicești.
Menționăm faptul că, pe durata acestei perioade, județul Satu Mare se află sub incidența unui COD GALBEN de ninsoare, context în care pompierii sătmăreni vor acționa cu operativitate sporită, fiind pregătiți să intervină pentru limitarea posibilelor efecte meteorologice periculoase și pentru protejarea vieții și bunurilor cetățenilor.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență reamintește cetățenilor importanța respectării măsurilor preventive și a recomandărilor autorităților, în special pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile.
Sursa: ISU Satu Mare
