Doi elevi din Satu Mare au salvat o femeie din apele Someșului. Totul s-a întâmplat astăzi, în zona centrală a municipiului.
Potrivit informațiilor PortalSM, cei doi tineri, Andrei Chiș – elev la Liceul Teologic Ortodox „Nicolae Steinhardt” și Renata Rațiu – elevă la Colegiul Național „Doamna Stanca”, se aflau pe o bancă din apropierea Palatului Administrativ, când au auzit o femeie strigând după ajutor.
Strigătele aparțineau unei bătrâne, care observase o altă femeie intrând în apă, cu intenția de a se sinucide.
Andrei a intrat imediat în Someș după femeie, în timp ce Renata a sunat la 112 pentru a cere ajutor.
Tânărul a reușit să o scoată la mal, însă femeia a încercat din nou să meargă spre mijlocul râului. De această dată, Renata a intervenit și a reușit să o prindă.
Apa nu era adâncă, ajungând până la nivelul pantofilor, potrivit apropiaților celor doi.
Ulterior, la fața locului a ajuns un echipaj de ambulanță, care a preluat femeia și a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe.
Gestul celor doi tineri a fost apreciat de colegi și de cei care au aflat despre întâmplare, aceștia fiind felicitați pentru că nu au rămas indiferenți și au intervenit pentru a salva o viață.
Felicitări, Andrei și Renata!
