În cursul acestei săptămâni, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Someș” al județului Satu Mare au intervenit pentru stingerea a patru incendii de vegetație uscată, care au afectat o suprafață totală de aproximativ 7,5 hectare.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar incendiile au fost localizate și lichidate în timp util, înainte ca acestea să se extindă la gospodării, păduri sau alte bunuri. La misiunile de intervenție au participat, alături de pompierii militari, și serviciile voluntare pentru situații de urgență din localitățile afectate, contribuind la limitarea și stingerea focarelor.
De asemenea, personalul Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Satu Mare se deplasează în teren pentru identificarea persoanelor care au provocat incendiile, urmând a fi aplicate sancțiuni contravenționale conform legislației în vigoare.
Arderea vegetației uscate, interzisă
Nerespectarea acestor prevederi poate atrage amenzi cuprinse între 1.000 și 2.500 lei pentru persoane fizice, respectiv între 10.000 și 50.000 lei pentru persoane juridice.
,,Având în vedere faptul că ne aflăm la sfârșit de săptămână, când activitățile agricole sunt mai frecvente, rugăm agricultorii și cetățenii să dea dovadă de responsabilitate și să nu incendieze vegetația uscată sau resturile vegetale, deoarece astfel de acțiuni pot scăpa rapid de sub control și pot pune în pericol vieți omenești, locuințe, animale și mediul înconjurător.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare reamintește cetățenilor că prevenirea incendiilor este responsabilitatea tuturor”, transmite ISU Satu Mare.



Dați amenzi barosane si dosare penale.Altfel nu se învață minte.
Întâi amenzi pentru bălării, după, amenzi pentru incendiere!!!
Cea mai ieftină metodă de a curăța terenul 😉
Si cea mai buna. Dupa ce arde o padure prin Africa rasare o vegetatie de Doamne feri! Incendierea foarte buna pentru vegetatie proaspata, tanara. Da no, cu ecologistii nu te pui. Ca se basesc vacile si creaza bioxid de carbon. No, vacile si boii poate sunt o suta de milioane sa zicem. Pot fi si un miliard. Noi oamenii suntem sapte miliarde. No cine poluaze mai mult.