Mașină în flăcări în județul Satu Mare. În această seară, echipajele de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei au fost alertate pentru gestionarea unei situații de urgență, constând într-un autoturism incendiat, între localitățile Tiream și Ghenci.
La sosirea forțelor la locul intervenției, incendiul era deja lichidat. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că în interiorul autoturismului au ars materiale combustibile, echipajele continuând cercetările pentru stabilirea cauzei probabile a izbucnirii incendiului.
Din autoturism a fost extrasă o victimă, de aproximativ 50 de ani, care prezenta arsuri la nivelul membrelor și feței. Aceasta a fost preluată de echipajele medicale și urmează să fie transportată la o unitate spitalicească pentru îngrijiri de specialitate.
Intervenția a fost asigurată cu autospeciale de stingere, descarcerare și echipaj de prim ajutor, încadrate cu personal militar.
Sursa: ISU Satu Mare
