Ultima actualizare: azi, 15:49
Locale

FOTO&VIDEO. A început Sâmbra Oilor, cel mai mare eveniment tradițional din județul Satu Mare!

A început Sâmbra Oilor, cel mai mare eveniment tradițional din județul Satu Mare! Duminică, 3 mai, pe dealul dintre Huta Certeze și Moișeni a început ediția cu numărul 68 a „Sâmbrei Oilor”, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate tradițiilor din nord-vestul României. Încă de la primele ore ale dimineții, zona a fost animată de localnici și turiști veniți să trăiască atmosfera autentică din Țara Oașului.

Manifestarea este organizată de Consiliul Județean Satu Mare, în parteneriat cu Instituția Prefectului, administrațiile locale din Certeze și Negrești-Oaș, precum și Casa de Cultură din Negrești-Oaș.

Recunoscută ca o sărbătoare de referință a patrimoniului cultural imaterial, „Sâmbra Oilor” adună anual sute de participanți, atrași de autenticitatea obiceiurilor și tradițiilor păstrate cu sfințenie în această zonă.

Evenimentul a debutat la ora 11:00 cu spectacole susținute de ansambluri folclorice, ceterași, zongorași și țâpuritori din Țara Oașului și Codru. Deschiderea oficială a avut loc la  ora 13:00, urmată de momentul central al zilei – măsuratul laptelui și sfințirea turmelor, ritualuri vechi transmise din generație în generație.

Un element aparte îl reprezintă participarea internațională. Asociația „Vocea Diasporei Române în Franța”, coordonată de Maria Moiș, participă cu un grup de țâpuritoare și copii cu vârste între 6 și 18 ani, acompaniați de ceterașul Dani Cânța. De asemenea, la eveniment este prezentă și o delegație oficială din Franța, condusă de primarul orașului Gagny, Rolin Cranoly.

Programul artistic se va desfășura pe tot parcursul zilei, până în jurul orei 18:00, oferind participanților o experiență completă, cu muzică tradițională, dansuri populare și momente autentice specifice zonei Oașului.

În program:

11:00 – 12:15 – Ansamblurile Folclorice din Certeze, Bixad, Gherța Mică, Halmeu, Coca, Lechința, Prilog, Racșa și Batarci – coregraf Viorel Ianoș;

12:15- 12:30 – Elevii Școlii Gimnaziale din Bătarci – coordonatoare: Ana Adriana Filimon și Florentina Adriana Paul;

12:30 – 13:00 – Ansamblurile Folclorice „Oașul” și ”Sânzienele” din Negrești Oaș – Maria Tripon;

13:00 – 13:20 – Deschiderea oficială;

13:20 – 13:40- Momentul de sâmbră – măsurișul laptelui și sfințirea turmelor de oi: Gheorghe Bledea, Irina Bledea, Gheorghe Bârta și frații Finta;

13:40 – 14:10 – Ionela Bumb, Lavinia Pop, Andreea Mone și Gabriela Gavriș;

14:10 – 14:30- MARIA PETCA POPTEAN;

14:30 – 15:00 – Aurel Tămaș;

15:00 – 15:30- Frații Zele și Ansamblul Folcloric „Vocea Oșenilor”;

15:30 – 16:00 – Nicolae și Nicușor Mureșan;

16:00 – 16:20 – Asociația „Vocea Diasporei Române în Franța”, și Asociația „Dorul Oșenilor” condusă de președinta Maria Moiș;

16:20 – 16:40 – Ansamblul de dansuri și țâpuritoare a comunei Turț;

16:40 – 17:10 – Ansamblurile Folclorice din Certeze, Bixad, Gherța Mică, Halmeu, Coca, Lechința, Prilog, Racșa și Batarci – coregraf Viorel Ianoș;

17:10 – 17:40 – Ansamblul Folcloric „Cununița” și ”Cununița Năzdrăvană” – Leontina Dorca și Maria Camen Sas;

17:40 – 18:00 – Ansamblul Folcloric „Mugurii codrului” din Mireșu Mare.

Un comentariu

  1. Mircea lui Govor Răspunde

    “Muistul” de Govor se bagă peste tot ca o lepră, nu poți scăpa de el nici în ruptul capului.
    Nu vedeți ce vocabular infect are acest excroc, nu-l duce capu să rostească corect o frază.
    Să primească de la toți participanții, o plăcuță Suedeză, atât el cât și familia lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.