Ultima actualizare: azi, 14:33
Locale

FOTO. Minivacanță de foc pentru pompierii sătmăreni: Bombe găsite pe câmp, incendii și alertă într-un bloc din oraș

Pompierii militari, echipajele SMURD și personalul de specialitate din cadrul ISU „Someș” Satu Mare au avut o perioadă extrem de încărcată în intervalul 29 mai – 1 iunie 2026. Salvatorii au fost solicitați să intervină în nu mai puțin de 71 de misiuni operative, dintre care 56 au fost urgențe medicale gestionate de echipajele SMURD. Pe lângă acordarea primului ajutor, restul de 15 misiuni au inclus stingerea unor incendii, misiuni de căutare-salvare, misiuni de recunoaștere și o intervenție pirotehnică periculoasă.

Proiectile de război pe un teren agricol și incendii la depozite

Seria intervențiilor speciale a început vineri, 29 mai, când echipa pirotehnică a fost alertată de urgență în localitatea Foieni. Pe un teren agricol din zonă au fost descoperite elemente de muniție rămase neexplodate.  Specialiștii au identificat și ridicat în condiții de maximă siguranță două proiectile explozive de calibrul 85 mm, care au fost transportate și depozitate în vederea unei distrugeri controlate.

Ziua de sâmbătă, 30 mai, a adus o succesiune de incendii în județ. Forțele ISU au intervenit de urgență în localitatea Adrian, unde flăcările au cuprins o hală de depozitare a cerealelor. Aproape în același timp, pompierii, sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență și de administrația locală, au acționat în localitatea Certeze pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la fondul forestier.

Șirul incidentelor a continuat în localitatea Vama, unde pompierii au stins un incendiu izbucnit la un depozit de cherestea, manifestat prin arderea mai multor bușteni. Din fericire, pericolul de propagare la clădirile din apropiere a fost eliminat rapid. Tot în cursul aceleiași zile, o altă echipă a intervenit în localitatea Săcășeni pentru a stinge un incendiu de vegetație uscată.

Alerte și uși deblocate în municipiul Satu Mare

Nici municipiul reședință de județ nu a fost ocolit de incidente. În dimineața zilei de 30 mai, locatarii unui bloc de pe strada Târnavei au intrat în panică după ce un miros puternic de plastic ars a inundat casa scării. Pompierii sosiți la fața locului au descoperit repede sursa: într-unul dintre apartamente, două persoane uitaseră o tigaie pe aragazul pornit. Din fericire, nu a fost nevoie de măsuri de evacuare, salvatorii rezumându-se la aerisirea spațiilor afectate de fum.

Tot în cursul serii de sâmbătă, salvatorii sătmăreni au mai bifat o intervenție în municipiu, unde au acționat pentru deblocarea ușii unui apartament, asigurând accesul în siguranță în interiorul locuinței.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.