Ultima actualizare: ieri, 22:31
Locale

Mircea Govor, la Zilele Tradițiilor Culinare ale Slovacilor din Oaș: ,,Diversitatea culturală, una dintre marile bogății ale județului Satu Mare”

Deputatul Mircea Govor, președinte al PSD Satu Mare, a participat la „Zilele Tradițiilor Culinare ale Slovacilor din Oaș”, eveniment care celebrează gastronomia, obiceiurile și valorile uneia dintre comunitățile care definesc de generații identitatea județului.

În mesajul său, Govor a subliniat că județul Satu Mare reprezintă un model de conviețuire și respect reciproc, iar comunitatea slovacă demonstrează prin implicare și unitate că diversitatea culturală nu divide, ci îmbogățește.

Mesajul transmis de Mircea Govor:

Fiecare comunitate își păstrează identitatea prin oamenii care duc mai departe tradițiile, iar județul Satu Mare este un exemplu de conviețuire, respect reciproc și diversitate culturală.

Am avut deosebita plăcere de a participa la „Zilele Tradițiilor Culinare ale Slovacilor din Oaș”, un eveniment care pune în valoare nu doar gastronomia specifică, ci și patrimoniul cultural, obiceiurile și valorile unei comunități care contribuie de generații la identitatea județului nostru.

Rețetele transmise din familie în familie vorbesc despre rădăcini, despre respectul față de înaintași și despre dragostea pentru locurile natale. Ele reprezintă o parte importantă a moștenirii culturale pe care avem datoria să o păstrăm și să o promovăm.

Comunitatea slovacă demonstrează, prin implicare și unitate, că diversitatea este o resursă care îmbogățește întreaga societate. Atunci când ne respectăm tradițiile și ne prețuim unii pe alții, construim o comunitate mai puternică și mai solidară.

Îi felicit pe organizatori, pe reprezentanții Uniunii Democrate a Slovacilor și Cehilor din România, organizațiile locale și pe toți cei care contribuie, an de an, la păstrarea și promovarea valorilor culturale slovace în județul Satu Mare.

În mod special, îi transmit aprecierea mea domnului Andrei Zvaleni, sufletul acestui eveniment, pentru devotamentul și implicarea sa neobosită în viața comunității slovace. Totodată, îl felicit pe prietenul meu, deputatul Adrian Miroslav Merka, președintele Uniunii Democrate a Slovacilor și Cehilor din România, pentru activitatea constantă desfășurată în sprijinul comunității pe care o reprezintă.

Ca deputat și președinte al PSD Satu Mare, voi susține întotdeauna inițiativele care promovează patrimoniul cultural, încurajează dialogul între comunități și păstrează vii tradițiile care definesc identitatea județului nostru.

6 comentarii

  1. Văsâi Răspunde

    Marș la coteț măi analfabetule de Govor, nu vezi că nu știi să citești bine.

    • # completare Răspunde

      La Mircea !!! Iarasi ??? Ce am vb sa nu mai scoti capul in lume ma analfabetule ???

  2. Lucifer Morningstar Răspunde

    Andrei Zvaleni, a profitat mereu de pe urma oamenilor buni, tot zice că e neobosit. Nu a făcut mai nimic. :)))

  3. Si ce . Răspunde

    Nu-l mai pupați in cur pe omul ăsta , îi faceți doar publicitate ..!!

  4. 😱 Răspunde

    Deci. Ne mândrim că suntem rrrromâni dar de fapt e plină Gherța de foști slovaci, Huta de ex-poloneji (că nu degeaba sunt și acuma romano-catolici). Apoi norocul vost’ că nemții din Batarci au dispărut cu ocazia WWII. Știți voi ăia cu biserica de piatră luterană din sat. Că altfel era și mai ‘teresant. 😱😮 Dar e bine, s-a băut și s-a mâncat bine probabil. Numai nu știu unde a dispărut din decor slovacul de serviciu din județ domnul Dancu, domnule Govor? Ce ai făcut cu el? Sau nu se afișează cu tine! Nu bată-l norocul. 🤔😉😢 Nu că mă miră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.