Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Zeci de persoane scoase din azilele din Bihor au ajuns în Satu Mare. Preluate de mai multe centre din județ

Dintre persoanele vulnerabile scoase din azilele ilegale din Bihor, 56 au fost relocate în centre sociale din județul Satu Mare, potrivit unei actualizări transmise de ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, pe baza datelor centralizate de direcțiile de Asistență Socială și Protecția Copilului și verificate în teren de agențiile județene pentru Plăți și Inspecție Socială.

Repartizarea în județ arată astfel: 27 de persoane au ajuns la Căminul pentru Persoane Vârstnice „Șansa” din Satu Mare, 16 la Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Alexandru” din Carei, 7 la Centrul „O Viață Nouă” din Satu Mare, 4 la Centrul „Cristiana” din Carei și 2 la Centrul „Sfânta Ana” din Carei.

La nivel național, 393 de persoane au fost relocate în centre rezidențiale și servicii sociale din 20 de județe, iar 15 au fost internate în unități medicale, dintre care 6 la Spitalul de Neurologie și Psihiatrie Oradea și 9 în alte unități medicale din Bihor.

Pîslaru a precizat că dintre persoanele relocate, 171 dețin act de identitate (unele expirate), pentru alte 159 fiind demarate demersuri de emitere a actelor sau de stabilire a identității, iar 11 persoane rămân fără CNP. De asemenea, 125 de persoane au certificate de încadrare în grad de handicap, 121 figurează cu venituri, 18 au declarat că dețin o locuință, iar 165 au declarat că au rude. Pe structura de vârstă, 28 de persoane au peste 80 de ani, iar pentru 19 nu există date privind vârsta.

Ministrul a anunțat că inspectorii sociali vor monitoriza și verifica săptămânal situația persoanelor relocate în toate cele 20 de județe, iar Ministerul Muncii colaborează cu Poliția Română pentru identificarea celor fără documente. Totodată, Guvernul urmează să adopte o hotărâre pentru alocarea de fonduri din rezerva bugetară, astfel încât standardul de cost pentru îngrijirea tuturor beneficiarilor să fie acoperit până la finalul anului, fără presiuni suplimentare asupra bugetelor locale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.