Ultima actualizare: azi, 22:42
Locale

FOTO. Vegetație mistuită de flăcări în județul Satu Mare; intervenție dificilă din cauza terenului accidentat: ,,Oameni inconștienți!”

Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit luni seară, 31 august, în localitatea Stâna din județul Satu Mare, punând în pericol două parcele cultivate cu floarea-soarelui. Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Socond a fost alertat în jurul orei 18:15, după ce flăcările au cuprins vegetația uscată și litiera din zonă.

Intervenția promptă a pompierilor voluntari a dus la localizarea și lichidarea incendiului, salvând astfel cele două parcele amenințate. În total, au ars aproximativ 10 hectare de vegetație. În sprijin a fost trimisă și o autospecială a ISU Satu Mare, cu o capacitate de 10.000 de litri de apă.

Accesul echipajelor spre focar s-a făcut cu mare dificultate, întrucât zona afectată este situată în extravilan, pe un teren accidentat. Misiunea de intervenție s-a încheiat abia după lăsarea întunericului. La stingerea incendiului au participat cinci voluntari ai SVSU Socond, printre care și viceprimarul localității.

Localnicii prezenți la fața locului au vorbit despre „oameni inconștienți” care ar fi dat foc vegetației uscate, fără să țină cont de riscurile pe care le presupune un asemenea gest, mai ales pe un teren atât de greu accesibil.

Un comentariu

  1. MGhiță Răspunde

    Lasatii sa se încălzească

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.