Ultima actualizare: azi, 15:28
Locale

FOTO. Razie la trecerile peste calea ferată din Satu Mare: polițiștii au dat amenzi și au avertizat șoferii

Razie la trecerile peste calea ferată din județul Satu Mare. În cadrul acțiunii ce a avut loc joi, polițiștii feroviari și cei rutieri au dat mai multe amenzi și au avertizat șoferii.

Ce spune poliția:

La data de 15 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Satu Mare, împreună cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare – Serviciul Rutier și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, au desfășurat o acțiune preventiv-operativă, la nivelul județului Satu Mare, având ca scop prevenirea accidentelor și creșterea gradului de siguranță în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.

În cadrul activităților, polițiștii au informat participanții la trafic cu privire la riscurile generate de nerespectarea regulilor de circulație în aceste zone și au transmis recomandări pentru adoptarea unui comportament responsabil la traversarea căii ferate.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 400 de lei.

Polițiștii reamintesc conducătorilor auto să respecte semnalele luminoase și acustice, precum și indicațiile barierei sau semibarierei, să nu se angajeze în traversare atunci când barierele sunt coborâte sau în curs de coborâre și să manifeste o atenție sporită în apropierea trecerilor la nivel cu calea ferată.

Respectarea regulilor de circulație și adoptarea unui comportament preventiv pot contribui la evitarea unor evenimente grave și la salvarea de vieți omenești.


Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.