Ultima actualizare: azi, 11:21
Naţionale

Explozie într-o școală din țară! Zeci de elevi și profesori au fost evacuați

O explozie s-a produs luni dimineață, 2 noiembrie, în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale din comuna Telega, județul Prahova. Zeci de elevi și profesori au fost evacuați.

Incidentul a fost anunțat la 112 în jurul orei 09:15. Potrivit ISU Prahova, deflagrația nu a fost urmată de incendiu, iar clădirea nu a fost afectată. Centrala funcționa pe lemne. Din imobil au fost evacuați 43 de elevi și 6 cadre didactice. Potrivit primelor informații nu există persoane rănite, iar o parte dintre copii au fost deja preluați de părinți.

La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă de la Detașamentul Câmpina, un echipaj SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Băicoi și o ambulanță SAJ Prahova. Pompierii vor verifica întreaga unitate de învățământ, pentru a exclude alte riscuri.

Cursurile au fost suspendate pe parcursul zilei de luni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.