Ultima actualizare: azi, 17:29

Locale

FOTO. Gazon din Satu Mare pe cel mai nou stadion din România

În această seară, pe noul stadion din Craiova, vor ajunge rulouri de gazon de la două societăți, una din Olanda, iar cealaltă de la ferma Green Farm din județul Satu Mare, informează digisport.ro.

Potrivit informațiilor Digi Sport, o parte dintre rulouri vor veni de la o fermă din Satu Mare, Green Farm, care foloseşte proceduri şi tehnologie germane, iar cealaltă din Olanda, deoarece, ,,au aceeaşi compoziţie floristică, iar cea de-a doua va avea şi inserţii sintetice pentru o rezistenţă mai mare”.

“Sper că la finalul lunii octombrie vom putea juca primul meci pe noul stadion Oblemenco. Pentru noi e important acest lucru, am jucat şapte meciuri până acum în campionat, dar în realitate sunt şapte partide în deplasare. Sper să jucăm cât mai repede pe noul stadion”, a afirmat antrenorul celor de la CS U Craiova, Devis Mangia, citat de digisport.ro.

Conform proiectului, terenul de joc trebuie acoperit cu gazon natural şi prevăzut cu sistem de drenaj subteran în vacuum, cu sistem automat de irigare cu sprinklere, cu sistem de încălzire a gazonului pe timp de iarnă şi cu sistem de fotosinteză artificială, cu suprafaţă înierbată de 124 m lungime x 78 m lăţime şi cu suprafaţa totală a incintei de joc de 129 m lungime x 85 m lăţime.

Sursa digisport.ro

 

 

 

 

Un comentariu

  1. Pcr Răspunde

    Felicitării

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.