Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

FOTO. Internatul Colegiului Național “Kölcsey Ferenc” a fost reabilitat. Condiții moderne de cazare

Primăria Municipiului Satu Mare continuă să investească în sistemul de învățământ sătmărean. Primarul Kereskényi Gábor și viceprimarul Doina Feher au participat marți, 19 decembrie, la recepția lucrărilor de reparații efectuate la internatul Colegiului Național ”Kölcsey Ferenc”, unde elevii beneficiază de condiții dintre cele mai bune.

Pentru lucrările de reparații ale fațadei și cele de înlocuire a geamurilor și ușilor, Primăria Municipiului Satu Mare a alocat 350.000 de lei.

”Suntem preocupați asigurăm condiții tot mai bune elevilor din municipiul Satu Mare, inclusiv celor care, deși, locuiesc în alte localități învață la unitățile școlare din municipiu. Prin lucrările de la Internatul de pe lângă Colegiul Național ”Kölcsey Ferenc” am redat și strălucirea unei clădiri foarte valoroase pentru municipiul Satu Mare”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

De serviciile internatului beneficiază în prezent 100 de elevi înscriși la Colegiul Național ”Kölcsey Ferenc”, Liceul Teologic Ortodox Nicolae Steinhardt, respectiv Colegiul Național ”Ioan Slavici” și Colegiul Național”Mihai Eminescu”.

Sursa – Primăria Satu Mare

 

Un comentariu

  1. Tataye Răspunde

    Bine că nimeni n-a sesizat că firma care a efectuat reabilitarea a ocupat abuziv trotuarul cu schele, n-a amenajat cale de acces pentru pietoni, cum era obligația lor legală, obligând pietonii să circule pe carosabil!
    Și toate astea continuă în oraș în diferite zone, iar gardienii publici (aka poliția locală) tac și dorm pe ei, miliția municipală și județeană se fac că dorm și noi, pietonii, ne descurcăm cum putem și ne supunem pericolelor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.