Ultima actualizare: azi, 15:58
Locale

Spitalul Județean Satu Mare angajează brancardieri. Care sunt condițiile

Spitalul Județean Satu Mare organizează concurs de recrutare, pe perioadă nedeterminată, pentru ocuparea a zece posturi vacante de brancardieri.

La concurs poate participa orice persoană care îndeplinește următoarele condiții generale

  • are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România
  • cunoaște limba română, scris și vorbit
  • are vârsta minimă reglementată de prevederile legale
  • are capacitatea deplină de exercițiu
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate
  • îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs
  • nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Proba scrisă a concursului se va desfășura în data de 5 decembrie, cu începere de la ora 10.00, urmând ca interviul să aibă loc pe 10 decembrie, începând cu ora 10.00.

Mai multe informații despre concurs puteți găsi pe site-ul Spitalului Județean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.