Pompierii sătmăreni au intervenit în această dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Păulești. Salvatorii au intervenit prompt și au reușit să lichideze incendiul înainte ca focul să se extindă la alte imobile din apropiere.
Pompierii de la ISU au fost ajutați de către salvatorii voluntari, iar pentru lichidarea incendiului a fost utilizată și noua autospecială de pompieri achiziționată de comuna Păulești prin fonduri europene. Primarul localității, Zenoviu Bontea, a ținut să le mulțumească salvatorilor pentru această intervenție.
,,În această dimineață s-a intervenit pentru stingerea focului la un imobil din Păulești. Doar profesionalismul și promtitudinea pompierilor de la ISU Satu Mare a făcut ca acesta să nu se extindă și la alte imobile. La stingerea incendiului a participat și formațiunea de voluntari de la Primaria Păulești cu autospeciala din dotare!”, a declarat primarul din Păulești.