Ultima actualizare: azi, 20:21
Locale

VIDEO. Viceprimarul Feher: M-a șocat acest scandal. Nu înțeleg de ce?

Viceprimarul municipiului Satu Mare, Doina Feher, se apără după apariția în presă a materialelor și documentelor care arată faptul că fiul său ar urma să devină proprietarul unei locuințe ANL. Doina Feher spune că este șocată de întregul scandal și nu înțelege de ce lumea este atât de revoltată.

Fiul viceprimarului Doina Feher primeşte o locuinţă ANL chiar de la Primăria Satu Mare, asta după ce Consiliul Local a votat lista celor ce vor primi locuinţe ANL, iar printre aceştia se află, Andrei Micle, fiul viceprimarului. Într-o intervenție la TV1 Satu Mare, Doina Feher a declarat că nu a făcut nimănui nicio favoare și că a încercat mereu să fie corectă indiferent de situație.

,,M-a șocat acest scandal pentru că nu înțeleg de ce se face atâta tevatură având în vedere că nu am făcut absolut nimic ilegal și nici o favoare în favoarea fiului meu sau a altcuiva. Dimpotrivă, de când sunt viceprimar, am încercat să fiu corectă în orice măsură am luat. Locuințele ANL se repartizează tinerilor sub 35 de ani și m-am gândit la un moment dat de ce nu ar putea beneficia și copilul meu, ca oricare copil”, a declarat Doina Feher.

Viceprimarul mai spune că este vorba de o simplă listă și că fiul ei nu este proprietarul vreunei locuințe ANL.

,,N-a primit nicio casă, pentru că în fiecare an se actualizează o listă de priorități. Toate dosarele au fost verificate la sânge. Eu doar am respectat un drept, nu că e neapărat nevoie ca fiul meu să aibă o casă. Dar nici nu pot să îi îngrădesc un drept pe care îl are oricare, iar până la urmă în locuințele astea ANL stau polițiști, au stat și primari. Nu sunt locuințe sociale, sunt locuințe destinate tinerilor”, a mai spus viceprimarul municipiului Satu Mare.

Declarațiile viceprimarului Doina Feher:

PortalSM a obţinut lista votată în şedinţa de Consiliu Local. Prezentăm această listă mai jos, cu precizarea că restul numelor au fost blurate având în vedere că sunt date personale.

Trebuie precizat, totodată, faptul că fiul acesteia a fost angajat anul trecut pe post de inginer la societatea de apă canal, Apaserv. Din documentaţia aprobată în Consiliu reiese că pentru a evita o situaţie de conflict, viceprimarul nu a semnat nimic în ce priveşte atribuirea către fiul său.

Potrivit declaraţiei de avere depusă în acest an, Doina Feher deţine un apartament şi un autoturism. Ea a încasat anul trecut salarii de 133.781 de lei, adică peste 11.000 de lei pe lună.

 

24 comentarii

  1. y Răspunde

    Exact aici este problema că nu înțelege de ce.

  2. a* Răspunde

    Văd că duamna ieste blondă și pă interior. Să iexplice șineva la duamna treaba cu conflictul de interese. Eu aș sesiza șî niște autorități.

  3. Riki Răspunde

    In loc sa piedrem timpul aici facand comentarii ar trebui sa fim la munca, cineva trebuie sa plateasca viata buna a Domniilor Lor si a asistatilor sociali.

  4. cârcotaş Răspunde

    Fiul, angajat la Apaserv… E mai tare decât povestea cu ANL.

    • altu fără bmw Răspunde

      La Apaserv sunt o grămadă din ăștia. Dar n-ai grijă dacă te duci du la angajare ți se arată ușa. Și nevasta primarului acolo lucrează. Ia întreabă de ea pe la alții cunoscători! Într-o vreme și Fogel își pierdea vremea acolo dar pe banii noștri. Suntem egali dar unii sunt mai egali. Odată și odată trebuie să se termine.

  5. Anonim Răspunde

    La vot de poate rezolva dacă participi .

  6. y...sau x? Răspunde

    Serios ??!! Poate face ”buuuuuuum” de atata nedumerire !!

    • y Răspunde

      Și doamna e profesoară!? Cred că și elevii din școală înțeleg unde șchioapătă afacerea asta.

  7. x-ulescu Răspunde

    Tanti Doina e Dancila din Satu Mare… 😀

    • x-ulescu Răspunde

      chiar asa lipsa de imaginatie ai ca furi numele altuia ?

      • x-ulescu Răspunde

        Iara-s cam bulversat . Nu mai stiu de mine , m-am blocat in ceausism !

        • x-ulescu Răspunde

          in prostie te-ai blocat… semnat adevaratu x-ulescu

        • x-ulescu Răspunde

          am auzit ca pesoanele cu probleme la cap trebuie lasate in pace ,ca nu ai cu cine discuta ,asa ce cel ce se da x-ulescu ..poti comenta cat poftesti , originalu x-ulescu iti transmite , mu13 ,pnl,usr,pro,+,udmr .si tuturor lingailor lor

          • x-ulescu

            Exact! De aia mă lasă tătă lume în pace și zîce că lasă-l pe săracu! Nu știam de ce zîce tătă lume când mă vede. No, aflai până la urmă! Tot îi bun internetu aista la ceva!

  8. Victor Răspunde

    Sa recapitulăm: tanti Doina Feher e viceprimar la Primărie, fiul la Apaserv! Pe langa Primărie, mai predă si la Liceul Traian Vuia, că doar are timp berechet! Fiul doamnei mai înhață și o locuință ANL!
    Asta e președinta organizației municipale PNL Satu Mare! Se aude, domnule Ludovic Orban? De ce am vota mizeriile astea?

  9. Veorica de Satmar Răspunde

    Mai adauga: proiectul de hotărâre cu locuință pentru copilul lui Feher a fost inițiat de colegul ei, Vicele Albu Adrian, liderul PNL Satu Mare pe județ, cu nevasta Luminita, ținută de PSD directoare la Finanțe, trăiască Heineken, prietenii stiu de ce! Sa va voteze korhazu, nehaliților, că sunteti mai răi ca pesedistii!

  10. Oare de ce ? Răspunde

    Poate DNA-ul o sa-i spuna DE CE !!Sie ei si lui Albu !

  11. Dan Răspunde

    “de când sunt viceprimar, am încercat să fiu corectă în orice măsură am luat” , ai incercat dar n-ai reusit. Fiu angajat cum altfel decat pe pile sa sugativa de bani a judetului – Apaserv, pe salar de nabab, premii, compensatii si beneficii astronomice (pe langa salar), si in plus mai vrei sa “sufli” si-o locuinta a statului pentru odrasla. Si tot tu esti indignata…

  12. x-ulescu Răspunde

    oare doamna si fiul a auzit de credit ipotecar ?? si nu era nici un scandal ..cred ca salariul de la apaserv este suficient pentru banca ,daca nu girant cu salariul de viceprimar

  13. durla Răspunde

    hai sa va intreb ceva:de cate ori credeti voi ca merge tanti feher sa-si predea orele la Traian VuiA?Va spun eu…din an in paste.Verificam?Intrebam elevii cand au tinut ultima data ore cu dansa?????

    • Pop Ioan Răspunde

      @durla-Nu are absolut nici o importanta de cite ori merge sa tina ore.Principal este sa fie pe inca un stat de plata si sa vina banii.

  14. Victor Răspunde

    Si uite așa, PNL Satu Mare se duce dracului! Lăcomia, prostia, impostura au atins și la liberalii sătmăreni, cote pesediste? Dar tot e bine! Măcar o să vedem câți oameni cinstiți au mai rămas in partidul acela! Câți dintre ei, vor avea curajul și demnitatea ca să ceară demisia celor doi marțafoi: Albu si Feher?
    E cazul să vedem asta! A tăcea e semn de complicitate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.