Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

După Tribunal, Judecătoria Satu Mare intră în grevă pe o perioadă nedeterminată

Judecătoria Satu Mare anunță că va intra în grevă începând cu data de 27 ianuarie 2020 pe o perioadă nedeterminată.

Judecătorii din cadrul Judecătoriei Satu Mare vor declanșa forma de protest constând în suspendarea activității de judecată pe durată nedeterminată, cu excepția judecării cauzelor urgente, respectiv: în materie penală vor fi judecate toate cauzele de competența judecătorului de drepturi si libertăți, cauzele cu arestați, precum și măsurile preventive din toate cauzele. În materie civilă, vor fi judecate următoarele cauze: ordin de protecție, măsuri asiguratorii, ordonanță președințială, suspendare provizorie , sechestru asigurator, asigurare dovezi, cauze cu minori, tutela, curatela, punere sub interdictie, încuviințare executare silită, acțiunile prevăzute de Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civilă, republicată, denumită în continuare Codul de procedură civilă, și de alte legi speciale în materie civilă.

În perioada derularii acțiunii de protest, se va restrânge programul de funcționare al compartimentului Arhiva și Registratura la 2 ore zilnic:

REGISTRATURA: zilnic intre orele 8,00-10,00

ARHIVA : zilnic intre orele 9,00-11,00

Judecătorii au decis să protesteze sub forma unei greve, fiind nemulțumiți de iminenta abrogare a pensiilor speciale de care beneficiază şi magistraţii.

Un comentariu

  1. Radu Bondar Răspunde

    Lenea e mare doamnă…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.