Ultima actualizare: azi, 08:28
Locale

Incendii de vegetație în Satu Mare. Pompierii trag un semnal de alarmă

Odată cu sosirea primăverii şi încălzirea vremii, gospodarii şi fermierii aleg să îşi igienizeze terenurile prin arderea miriştilor şi a vegetaţiei uscate. Aceasta este, din nefericire, cea mai întâlnită practică în scopul curăţării terenurilor, cu toate că provoacă multe efecte negative solului şi reprezintă un pericol foarte mare prin posibilitatea propagării flăcărilor la diferite construcții și sisteme din apropiere.

Doar în cursul zilei de ieri, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Someș” al județului Satu Mare a fost anunţat despre producerea a două astfel de incendii. Ambele situaţii au fost gestionate fără intervenţia forţelor profesioniste, însă reprezintă un semnal de alarmă.

Facem și pe această cale, un apel pentru a determina renunțarea la igienizarea terenurilor prin incendiere și redăm în continuare câteva aspecte legale privind desfășurarea unor astfel de acțiuni. Lucrările de ardere se vor face numai după obţinerea acceptului autorității competente de protecția mediului, cu informarea în prealabil a serviciilor publice comunitare pentru situații de urgență și după obținerea Permisului de lucru cu focul de la primăria pe raza căreia se va efectua arderea. Emiterea permisului se face prin grija primarului de către șeful serviciului voluntar pentru situații de urgență sau persoana desemnată în acest sens. Acesta se întocmeşte în două exemplare, unul se înmânează persoanei care execută operaţiunile cu foc deschis, iar celălalt rămâne la emitent, spun pompierii sătmăreni.

Arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:

– Condiţii meteorologice fără vânt;

– Parcelarea miriştii în suprafeţe de maxim 10 ha, prin fâşii arate;

– Izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţii, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;

– Desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

– Asigurarea până la finalizarea arderii cu personal de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;

– Asigurarea pentru suprafeţe mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;

– Asigurarea, în cazul suprafeţelor mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire;

– Pe tenurile în pantă, arderea miriştii se face pornind din partea de sus a pantei.

Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:

– Condiţii meteorologice fără vânt;

– Colectarea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în grămezi a căror ardere să poată fi controlată;

– Executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier / construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;

– Curăţarea de vegetaţie pe o suprafaţă de 5 m în jurul fiecărei grămezi;

– Desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

– Supravegherea permanentă a arderii;

– Asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;

– Stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.

Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1000 la 2500 lei, conform H.G.R. nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, următoarele fapte:

 arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagarii focului la vecinătăţi;

 amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi.

„Inacţiunea persoanelor fizice şi juridice aflate în apropierea incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe şi care nu intervin imediat cu mijloacele de care dispun pentru limitarea şi stingerea acestora” se sancţionează cu amendă de 2501 la 5000 lei, conform art. 44, pct III lit. a din Legea nr. 307 / 2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare.

Sursa: ISU Satu Mare

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.