Ultima actualizare: ieri, 21:05
Locale

Șase ani de la uciderea actriței Gabriela Dorgai. Criminalul, în libertate

Astăzi, 9 noiembrie s-au împlinit șase ani de la uciderea actriței Gabriela Dorgai, crima care a șocat întregul Sătmar. Anii au trecut, criminalul este încă în libertate, iar ceea ce s-a întâmplat în seara zilei de 9 noiembrie 2014 continuă să rămână învăluit în mister.

Actrița Gabriela Dorgai a fost violată și apoi ucisă în seara de 9 noiembrie, în jurul orei 21.00, pe malul Someșului, în zona centrală a municipiului Satu Mare. La vremea respectivă, crima a oripilat toată opinia publică din județul Satu Mare. Cu toate că au trecut șase ani de când actrița Teatrului de Nord a fost ucisă cu sânge rece, nici până astăzi nu a fost prins criminalul. Iar șansele ca acesta să mai ajungă vreodată după gratii par că sunt extrem de mici.

Cu toate că au fost găsiți și martori, care susțin că au văzut cum un bărbat trage o femeie între boscheții de pe malul Someșului, dar și probe ADN, sub unghiile actriței, crima a rămas nerezolvată. Pe baza declarațiilor făcute de martori, anchetatorii au făcut și un portret robot al criminalului, dar nimeni nu l-a recunoscut din fotografia respectivă. În ceea ce privește ADN-ul de sub unghiile actriței, acesta nu s-a potrivit cu niciunul dintre suspecții anchetați de procurori. Anchetatorii au ajuns să nu mai aibă nicio pistă și, foarte probabil, crima va rămâne cu autor necunoscut.

 

19 comentarii

  1. realitatea Răspunde

    Eu văd două variante.
    1. Autoritățile habar nu au cine a făcut grozăvia. În acest caz e foarte-foarte trist. După atâția ani trecuți va fi greu de găsit.
    2. Se cam știe dar trebuie protejat. La această a doua variantă nu vreau să mă gândesc.
    Pentru liniștea urbei eu zic că ar fi cazul să se închidă dosarul, adică găsirea autorului crimei.
    Întrebare pentru primărie și poliție locală. De ce mama naibii avem camere de supraveghere? Știu-știu în zonă nu funcționau atunci. Dar dacă în centru nu funcționează treaba ce pretenție să avem de exemplu pentru zona Ostrovului. Acolo ziua îți dau în cap!

    • radical2 Răspunde

      La ce imagine are politia romana, a 2-a varianta e cea mai plauzibila.

    • Szilagyi Răspunde

      Da in ce calitate zici dumneata ca trebuie sa se inchida cazul????
      Ce pregatire profesionala ai ???…..inchit sa poti face o astfel de afirmatie?????
      Te gandesti la familia ei cand spui asa ceva???

      • realitatea Răspunde

        Tu pe ce lume trăiești? Se dă telefon de sus ca dosarele vechi trebuie cumva rezolvate. Să îți povestesc ce s-a întâmplat după cazul Caracal cu cazurile în care erau implicați/maltratați minori și care până atunci nu erau pe nicăieri/ Apoi brusc au fost soluționate? Nu intru în detalii că e vorba de minori dar poți afla și tu dacă te interesează.

        • Szilagyi Răspunde

          De sus????
          Dumnezeu suna????
          Vai de capu tau ….ala de sus …

        • Szilagyi Răspunde

          In alte state mai “emancipate”….s-au rezolvat cazuri de omor si dupa 30 de ani!!!!
          Asa destepti sunteti toti!!!!de dupa tastatura…..

          • realitatea

            După cum am spus ce am zis asta este realitatea. Ce zic sunt fapte reale. Din păcate. În loc să te cerți de după monitor du-te și verifică dacă așa te interesează. Eu am obosit, sincer.

    • Golf Răspunde

      Nu m-aș mira să-i însceneze crima la un nenorocit pentru ai satisface pe cei care vor rezolvată ancheta sau să-l scape pe făptaș.

  2. Xman Răspunde

    AN-ul se poate mai soluționa cu un Pelican sau prin prescriptie, la cât timp a trecut de la comiterea faptei alte șanse nu prea mai sunt!!!!!!!!! Ancheta a demarat prost așa că și rezultatul va fi la fel!!!!!!!!!!!!!

  3. Miliția Răspunde

    Purtătorii de caschetă ar vrea ca cetățenii să prindă infractorii și să-i ducă de mână la secție. Mergi să raportezi o infracțiune, te întreabă dacă cunoști infractorul. Dacă nu îl știi rămâi cu paguba. Acum au primit o misiune pt pregătirea și capacitatea lor,amendarea celor fără mască. O treabă care cere pregătire nu glumă. Vai de p..a lor de eroi.

  4. Satmarean Răspunde

    Deci ‘realitatea’ la cele doua variante ale tale ar fi :
    1. incompetenta ?
    si
    2. complicitate ?
    oricum e revoltator ca dupa 6 ani sa nu fie macar niste supecti, nu … ? Sunt probleme mari la Politie …

  5. herr Răspunde

    Nu mai faceti pe desteptii..ca din fata tastaturii e usor sa fi ,,inteligent,,Voi si altii ca si voi mergeti pe strada ca niste soricei n-aveti pic de simt civic sau de responsabilitate daca ati fi martori la o infractiune…de asta se intampla atatea,ca voi sunteti zmei e adevarat…dar de hartie! In alta ordine de idei au fost audiate un numar imens de persoane,potential suspecte…au fost facute multe probe ADN,au venit profesionisti adevarati de la Bucuresti…dar din pacate nicaieri in lume nu exista procent de suta la suta in prinderea criminalilor.S-a lucrat zile si nopti la caz ,din pacate toate pistele se opreau undeva…Mai mult ca sigur ca victima si-a cunoscut criminalul,premeditat nu putea fi, tinand cont de circumstante,totul pare a fi un conflict spontan finalizat tragic.

    • realitatea Răspunde

      Dragul meu @Herr! Când am sesizat nu de mult, chiar de mai puțin de 6 ani, ceva organelor am pățit ceva asemănător cum descrie mai sus @Miliția. Apoi peste doi ani am primit o fițuică, că nici adresă oficială nu o pot numi, că s-a clasat dosarul și rămâne cu autor necunoscut. Numai daunele materiale erau estimate la peste 5000 RON.
      Eu doresc să trăiesc în orașul ăsta în liniște. Asta înseamnă ca cineva să-și facă lecția temeinic! Nu aproximativ! Sunt remunerați chiar decent pentru asta. Totuși cum franțu nu s-a observat un cadavru îmbrăcat în culori vii și cu o poșetă roz în centrul nou lângă dig unde circulă pe minut 10 persoane!!!! Ca să nu mai spun de cei de la etaje care aveau și vizibilitate mai mare de după tufe.

  6. Nimeni Răspunde

    Cine sa descopere criminalul? Nu sunt in stare sa-i gaseasca pe cei care distrug mobilierul stradal sau pe cei care incendiaza containerele, daramite sa descalceasca rebusul acestei crime.

  7. Vulpea bi-polara Răspunde

    Desi, mai tin minte cum se impauna procuroarea de caz…ca e chestie de ore, max zile. Cat de ferm vorbea, cum mustea de expertiza si competenta. Dar de atunci nu o mai vad pe sticla. So fi pensionat, sau sade in cucuruz?

  8. Gheorghe Răspunde

    Trebuiau alocate resurse și pur și simplu interceptati toți suspecții și colegii 24 din 24. Și asa poate ca aflați. Dar bolșevicii au alte treburi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.