Ultima actualizare: ieri, 21:31
Locale

Se ridică mașinile abandonate în municipiul Satu Mare. Primăria, apel la sătmăreni

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a semnat o nouă dispoziție prin care mai multe vehicule care ocupă abuziv domeniul public vor fi transportate și depozitate în spațiul amenajat situat pe str. Gara Ferestrău, nr. 2

Astfel, în perioada următoare vor fi ridicate 18 vehicule fără stăpân sau care au fost abandonate pe domeniul public. Ridicarea și depozitarea vehiculelor care ocupă locurile de parcare și afectează imaginea orașului vine după ce proprietarii somați să elibereze domeniul public au ignorat demersul Poliției Locale.

,,Menționăm pe această cale că perioada în care vehiculele pot sta nefolosite în parcare a fost redusă considerabil printr-o propunere legislativă, de la un an la șase luni, după care pot fi considerate autovehicule abandonate”, informează Primăria Satu Mare.

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației rutiere desfășoară zilnic activități de identificare și somare a deținătorilor de autovehicule care ocupă domeniul public și afectează imaginea orașului. În cursul anului trecut au fost somați 119 proprietari, dintre care doar 36 și-au ridicat mașinile de pe domeniul public, restul autovehiculelor urmând să fie ridicate în perioada următoare.

Primăria Municipiului Satu Mare face apel la sătmăreni ca în cazul în care au cunoștință despre existența unor autovehicule care au fost abandonate pe domeniul public să sesizeze Poliția Locală la numărul de Dispecerat 0361-919.

5 comentarii

  1. H&R Răspunde

    Direct la fier vechi!

  2. Satmarean 1 Răspunde

    De ce nu mai functioneaza aplicatia Satu Mare City App inaugurata…..in folosul cetateanului si care este in mentenanta de un an de zile???????

  3. Driver Răspunde

    Nu este corect, cum in Romania platesti impozitul pt vehicol, indiferent de stare, chiar daca e cotetz de gaini. Am vrut sa scot de la finante si au spus :numai daca duceti la loc oficial fier vechi…..plus birocratia aferenta de hartii.
    Daca nu e platit impizitul atunci da. Altfel e discriminare……
    (nici eu nu sunt pt ca o rabla sa ocupe locul)
    Dar sa se faca legea corect!

    • H&R Răspunde

      In tarile civilizate daca nu are asigurare (cred ca si ITP) masina, nu are ce cauta pe un loc public.

  4. Nimeni Răspunde

    Mie nu mi se pare ca se ridica aceste masini. Nu numai ca ocupa spatiu din domeniul public dar este si multa mizerie sub ele, adunata in luni si ani. Nu vad nici logica proprietarilor masinilor de a-si tine niste rable cu care nu pot sa circule. E culmea, ca au numere de inmatriculare pe ele si politiei ii este usor sa identifice proprietarii. Spre exemplu pe Teilor colt cu Chendi sunt vreo trei rable care zac de multa vreme in acelasi loc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.