Ultima actualizare: azi, 13:48
Locale

Lista țărilor din ‘’zona galbenă’’, actualizată. Cei care vin din aceste state intră în carantină

Lista țărilor pe care România le consideră cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată joi, la propunerea CNSU. Persoanele care sosesc în România din aceste țări, regiuni sau teritorii incluse în așa-numita „zonă galbenă” trebuie să stea în carantină pentru 14 zile.

De asemenea, cei care se întorc din țările respective, au obligația să prezinte un test COVID-19 negativ la urcarea în avion sau autocar. Cei care au un test negativ, stau în carantină doar 10 zile. Măsura nu li se aplică celor care, la intrarea în România, fac dovada că sunt vaccinați cu ambele doze sau că au avut, în ultimele 90 de zile, COVID-19 și s-au vindecat.

3 comentarii

  1. Rrrr Răspunde

    De ce ne ne despartim odata si odata de Bucuresti?
    Sa numai depindem de niste idioti.
    Avem primari foarte buni care pot sa ne conduc spre bine.
    Se cerem odata un Ardeal Independent!!!

    • Brrr Răspunde

      Cât de prost trebuie să fii să repeţi un lucru cu conotaţie penală? Răspuns: foarte prost. Poate se sesizează organele competente.

  2. jo Răspunde

    vorbeste in numele tau jegule retek ronda,ribanc,rablo rrrr

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.