Ultima actualizare: ieri, 22:30
Naţionale

FOTO. Șofer mort după ce mașina a sărit în aer la pornire, în parcarea unui supermarket

Șofer mort după ce mașina a sărit în aert la pornire, în parcarea unui supermarket. Mașina unui om de afaceri din Arad a explodat în această dimineață, provocând moartea șoferului. Presa locală scrie că explozia a fost atât de puternică, încât a spart geamurile locuințelor din apropiere.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad a anunțat că o mașină a luat foc sâmbătă dimineață “în Municipiul Arad, pe Calea Aurel Vlaicu (în față la Profi). În interior este o victimă decedată”, potrivit Aradon.ro.

„În această dimineață în jurul orei 7, am fost sesizați prin apel 112, despre faptul că în parcarea unui supermarket din municipiul Arad s-a produs o explozie la un autoturism. La fața locului s-au deplasat polițiștii și un echipaj al pompierilor care au constatat că este vorba de despre un autoturism incendiat iar în interior se afla un bărbat decedat. În continuare se efectuează cercetări cu privire la stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad.

Potrivit presei locale, care citează martori de la fața locului, victima este un cunoscut om de afaceri local, Ioan Crișan (66 de ani). Se pare că omul de afaceri s-a urcat în mașină în jurul orei 7.00, după ce a băut o cafea la cafeneaua din zonă, iar când a pornit mașina aceasta a explodat. Bubuitura s-a auzit până la UTA.

Potrivit imaginilor, explozia a fost atât de puternică, încât a spart geamurile mașinilor, dar și ale locuințelor din zonă.

Conducerea Poliției Române “a dispus deplasarea, de urgenţă, la faţa locului, a unor specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, Direcţiei de Investigaţii Criminale, Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, pentru a sprijini ancheta”, a mai precizat IPJ Arad.

22 comentarii

  1. H&R Răspunde

    M-am vaccinat! Vedeti ce face Covidu’? Stire bomba!

    • IT Răspunde

      Nu te bucura.
      https://www.realitatea.net/stiri/actual/a-aparut-o-noua-tulpina-coronavirus-o-varianta-hibrid-intre-tulpina-indiana-si-cea-britanica_60b1e65605eec51349641282
      Acum urmează doar să importăm niște muncitorti, dacă se poate cât mai mulți din Vietnam, și problema se reia.

      • Golf Răspunde

        Când suferi de boli cognitive atunci orice știre din mass media o iei ca adevăr. Mama proștilor este mereu “gestantă”.

        • Citez Răspunde

          Ion Țiriac, propunere fără precedent: „Du-te în junglă dacă vrei libertate, dar nu-mi da o boală care poate să mă ducă în groapă”

          • Golf

            Tu suferi de cea mai nocivă boală, boala proștilor. Îți aduc o veste proastă, această boală este incurabilă și de multe ori foarte dureroasă atât fizic cât și psihic.

        • Citez Răspunde

          Vaccinarea împotriva COVID-19, recomandată de medici și specialiști în domeniul medical, a început peste tot în Uniunea Europeană în decembrie 2020, vaccinul fiind considerat un proces sigur, fără riscuri.
          Într-un interviu acordat recent Gazetei Sporturilor, Ion Țiriac, fost jucător important de tenis al României, a fost tranșant atunci când a venit vorba despre soluțiile pentru a depăși complet pandemia de coronavirus.

          Ion Țiriac: „Aș da o lege prin care i-aș obliga pe toți să facă vaccinul!”
          „Eu aș da o lege prin care i-aș obliga pe toți să facă vaccinul. Foarte simplu! Nu refuzi, n-ai cum! Dacă refuzi dumitale să-ți faci vaccinul nu e doar treaba ta, e și treaba mea, că-mi dai mie pandemia.

          Dacă ai lepră, nu te lasă nimeni să umbli pe stradă! E exact ca și cum ai avea o armă ascunsă cu care omori pe cineva. (…) E o chemare și o datorie a fiecărui cetățean, în special că e gratis”, a declarat Țiriac pentru GSP.

        • Juninca Răspunde

          Tu al catelea fatat esti?

        • bacteriolog Răspunde

          Are si el o teorie ,vrea sa se afirme , interesant ca mutatiile au aparut acolo unde vaccinarea a fost cea mai slaba ,Nici nu are cum ,daca esti protejat ,nu se multiplica virusul in tine ,nu face mutatie ,mutatie este rezultatul trecerii prin cateva zeci de oameni ,daca lantul copierii se intrerupe de la vaciin nu are cum sa faca mutatie .

          • NoBacT

            Gresit. Virusul are mutatii precum orice vietate, evolueaza. El muteaza si sa se adaptaze, in cazul asta vaccinul.

          • bacteriolog

            Virusul nu este vietate, nu mananca, vietate incepe de la bacterie in sus. Virusul este un cod genetic ce are nevoie de o celula pt multiplicare. Daca esti vaccinat, nu mai are sanse de multiplicare.

  2. Baba Yaga Răspunde

    Iti dai seama ce a ajuns virusul asta…..la orice stire se vorbeste doar despre el 😉

  3. Gheorghe Răspunde

    Chestia cu mașina incendiata?și explodata?este chiar pe bune.Sa fi fost ,,ajutată puțin”sa explodeze?….riscant deoarece era intr-o zona circulata? Sa fi fost ,,bisnismenul”unul dintre miile de afaceriști?care-si batjocoresc angajatii cu salarii de mizerie pa motivul binecunoscut ca,,nu sunt bani”dar ei schimba mașinile anual sau maxim la doi ani,trăind ca nababii,nederanjati de autoritățile,, de stat”corupte care închid ochii la toate neregulile și ilegalitățile pe care le fac ,,bisnismenii”.Nu ca firmele ,,de afara”ar fi mai corecte,nicidecum,că doar și acestea s-au acomodat după firmele românești și practica exact aceleași mânarii și inginerii financiare pentru a nu plăti impozite și taxe la statul român pe care-l doare la prohab ca muncitorul calificat din România câștigă cât sa nu moara de foame.
    Nu cred ca masina tipului ar fi fost o rablă cu carburator și care sa aibă scurgeri de combustibil,sa ia foc instant iar tipul sa nu reușească sa iasă din hârb.Exclus total.
    Sunt multe mistere în acest caz și sunt sigur ca nu se va ști niciodată adevărul….tipic românesc.

    • garcea Răspunde

      S-a gasit praf de pusca in masina ,asta spune totul

      • Nae Răspunde

        “praf de pusca”…sa moara Veta,,,,auzi Tzaca…”praf de pusca”…

    • altu fără bmw Răspunde

      Ziarele locale vorbesc de niste lucruri mai mult decat dubioase. Dupa mine este clar atentat cu ceva bomba artizanala montata in masina. Acum nu explodeaza orice masina daca bagi cheia in contact. Chiar daca posezi ceva sicriu pe patru roti. Mai ia foc ceva electric la bord dar bum la contact sigur nu face.

    • Nae Răspunde

      Ce-i mai nasol Gheorghe, este ca ni se prezinta un om de afaceri, de parca ar fi un contribuabil cinstit, pe de alta parte am inteles ca i-a dat in gat pe colegii mafiei cu tigari, cvea mai profitabila momentan pe la noi.

    • H&R Răspunde

      E si normal ca nu bricheta cu gas a explodat din cauza ca a fost expus la soare pe bordul masinii. Nu stiu daca o sa stim vreodata adevarul. Dar adevarul adevarat.

      • Nae Răspunde

        adevar….ce-i ala?

        • H&R Răspunde

          @Nae – Ce ii ala adevar? Asta nici noi nu stim. Inainte de ’89 nu stiam, dar acum dupa ’89 nici atat. Revolutia din ’89? Care-i adevarul? E un X-files de Romania.

  4. Nae Răspunde

    bactereiolog, esti olog de tot , la neuroni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.