Ultima actualizare: azi, 19:50
Locale

Un şofer cu permisul suspendat s-a luat la ceartă cu poliţia din Satu Mare. A ajuns după gratii!

Un şofer cu permisul suspendat s-a luat la ceartă cu poliţia din Satu Mare şi a a juns să îşi petreacă noaptea în arest.

În data de 22 aprilie a.c., în jurul orelor 17.00, polițiștii rutieri sătmăreni au efectuat semnale de oprire față de un bărbat de 54 de ani, din Satu Mare, care conducea un autoturism pe raza municipiului.

În urma solicitării organelor de poliție de a fi testat cu aparatul etilotest pentru stabilirea unei eventuale alcoolemii, conducătorul auto a refuzat atât testarea propriu-zisă, cât și prelevarea de mostre biologice pentru stabilirea concentrației de alcool în sânge.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că susnumitul are dreptul de a conduce suspendat, pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni.

În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,conducerea unui vehicul cu dreptul de a conduce suspendat”, precum și pentru ,,refuzul conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive”.

Față de persoana în cauză, s-a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

Un comentariu

  1. Pbeata Răspunde

    Degeaba se chinuie Politia Română . Asta ramane in libertate sa o mai comita in continuare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.