Ultima actualizare: azi, 14:48
Locale

Mr. Bean, angajat la o spălătorie din Satu Mare! A tamponat mașina unui client și a fugit

Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Satu Mare, angajat la o spălătorie auto, urmează să fie judecat după ce a condus mașina unui client, la rugămintea acestuia.

Potrivit informațiilor PortalSM, incidentul a avut loc în data de 26.04.2023, în jurul orei 09:30, când tânărul în vârstă de 21 de ani a condus un autoturism, intrând în coliziune cu un alt vehicul condus de un bărbat de 56 de ani, care circula regulamentar. Incidentul a avariat ambele autoturisme. După impact, tânărul a părăsit locul accidentului pentru că nu deținea permis de conducere, dar a fost, ulterior, identificat de către autoritățile de cercetare penală.

Din declarația băiatului reiese faptul că în ziua incidentului acesta se afla în probă la o spălătorie auto din Satu Mare. Fiind singur pe tură, în jurul orei 09.00, a sosit un bărbat care a lăsat mașina la spălat. Acesta l-a întrebat dacă poate să ducă mașina în fața firmei care este la 100 de metri de spălătorie, iar el i-a zis că poate, dar nu i-a spus ca nu posedă permis de conducere.

După ce a spălat mașina, tânărul a condus-o de la spălătorie, aproximativ 100 de metri cu intenția de a o duce la firmă ,dar a trecut de intrarea în curtea firmei și a intrat în curtea următoare. Văzând că a greșit, tânărul a ieșit cu spatele, moment în care a lovit un autoturism care circula regulamentar pe șosea. După incident, tânărul a lăsat mașina acolo și a plecat de la fața locului întrucât nu deținea permis de conducere.

După câteva ore, a fost sunat de polițiști, solicitându-i-se să se prezinte la poliție. El are acum întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Un comentariu

  1. comentator Răspunde

    ….. și nu are nici permis colac peste pupăză. Faină treabă, nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.