Ultima actualizare: ieri, 21:05
Locale

O nouă propunere de reorganizare: Satu Mare, în județul Crișana Maramureș

O nouă propunere de reorganizare. România ar putea fi împărțită în 12 județe, iar Satu Mare ar face parte din județul Crișana Maramureș.

La Senat a fost înregistrată pentru dezbatere (pe data de 1 noiembrie 2023) propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/1968, republicată, privind organizarea administrativă a teritoriului României. (B278/2023), informează juridice.ro. Pentru reorganizarea judeţelor, proiectul propune împărţirea acestora în entităţi mai mari, grupate în funcţie de identităţi regionale istorice, fluxuri economice şi tendinţe migratorii ale populaţiei, conectivitate, precum şi prezenţa unor zone metropolitane dezvoltate.

Prin reorganizarea judeţelor rezultă 12 judeţe noi, entităţi teritoriale corespondente ca dimensiuni unor unităţi NUTS 2, care ar permite atingerea obiectivelor de coeziune teritorială, dezvoltarea accentuată a zonelor reorganizate şi o absorbţie superioară a fondurilor europene pentru proiecte regionale.

Judeţele rezultate, specificate în Anexa 2 la Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, propusă prin prezentul proiect, sunt următoarele:

– Judeţul Crişana Maramureş include fostele judeţe Satu Mare, Maramureş şi Bihor;
– Judeţul Transilvania Nord Vest include fostele judeţe Sălaj, Bistriţa Năsăud, Cluj şi Mureş;
– Judeţul Transilvania Sud Vest include fostele judeţe Alba, Hunedoara şi Sibiu;
– Judeţul Transilvania Sud Est include fostele judeţe Braşov, Covasna şi Harghita;
– Judeţul Banat include fostele judeţe Arad, Timiş şi Caraş Severin;
– Judeţul Bucovina Moldova Nord include fostele judeţe Suceava şi Botoşani;
– Judeţul Moldova Centru include fostele judeţe Iaşi, Neamţ, Vaslui şi Bacău;
– Judeţul Dunăre Carpaţi Curbură include fostele judeţe Vrancea, Buzău, Brăila şi Galaţi;
– Judeţul Oltenia include fostele judeţe Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Dolj şi Olt;
– Judeţul Muntenia Nord include fostele judeţe Argeş, Dâmboviţa şi Prahova;
– Judeţul Muntenia Sud include fostele judeţe Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, precum şi Municipiul Bucureşti;
– Judeţul Dobrogea include fostele judeţe Constanţa şi Tulcea.

în România există în prezent aproximativ 3.000 de comune, multe dintre acestea având o populaţie extrem de redusă – comuna cea mai mică din România este comuna Bătrâna din judeţul Hunedoara cu numai 88 de locuitori, conform datelor relevate de Recensământul populaţiei din 2022; alte comune înregistrează câteva sute de locuitori, aspect ce denotă o lipsă de preocupare constantă în ultimele decenii pentru organizarea optimă a teritoriului şi cheltuirea eficientă a resurselor publice pentru susţinerea unui aparat administrativ propriu.

Stabilirea unei limite minime referitoare la numărul de locuitori într-o comună la 5.000 locuitori şi într-un oraş la 10.000 locuitori va avea ca efect reducerea numărului de unităţi administrativ-teritoriale, o reorganizare în unităţi teritoriale de dimensiuni mai mari fiind benefică pentru eliminarea inegalităţilor de dezvoltare şi distribuire a resurselor, mai informează juridice.ro.

22 comentarii

  1. sp Răspunde

    Acum niste ani anumite structuri de verificare si control aveau exact regionalizarea asta (CNCAN). Nu prea functiona pentru ca este o nebunie sa ai pe cineva ca sa verifice si sa aiba aria de verificare de la Vascau sau Nucet pana la Borsa. Este distanta imensa pentru o structura organizatorica administrativa de acest fel. Adica ca si teritoriu sau populatie nu dar e distanta mare de la un capat la celalat ceea ce implica niste costuri absurde. Numai sa ne gandim unde va fi centrul (probabil Oradea atunci) si toti trebuie sa meraga dupa hartii, aprobari, sedinte pana acolo. Adica ce castigam la reducerea costurilor la posturi sau aparat bugetar pierdem inzecit la mentenanta.

    • Pistike Răspunde

      Păi ideea ar fi să se păstreze structurile organizatorice actuale, să se reducă doar numărul de șefi de organizații!
      Altfel va fi vai-și-amar de capul nostru și al lor!
      Sunt convins că Oradea ar fi denumită drept reședință de județ, deși Satu Mare ar fi la distanță mediană față de cele două extreme 😉 Mă îndoiesc că ar fi de acord bihorenii să fie reședința de județ la Sătmar =))

      Sper doar să se facă ceva, am ajuns de râsul lumii, avem șefi de birou și servicii cu 1-2 angajați în subordine, sau chiar singur! Trebuie tăiat cancerul ăsta al prădării bugetului de stat!

      • sp Răspunde

        Solutia e digitalizarea si dupa care se pot comasa cum vrei chiar si asa. Cu legislatia actuala daca vrei sa faci ceva vei innebuni. Te costa mult ai mult, si bani dar si mult mai mult timp pierdut.

  2. Ion Ion Răspunde

    Îți dai seama că ar dispărea multe UAT urî. (.comune ) pline cu primari , viceprimari, secretare , amante , frecători de menta pe bani multi .. șoferi. si băgători se seamă. .
    Pe o rază de 50 -100 km pătrați sunt 50 + primarii ..in județ .
    50 primari 50 viceprimari . 50 secretare ..
    Plus alte mii de frecători de menta fara rost în aparatul bugetar.
    Sectorul privat poate absorbi aceste valori profesionale inestimabile ..

    Și cu Bolojan la conducere.. am avea șanse să ne dezvoltăm și noi că regiune ..

    Deci .. Play !!!

    • Nha Răspunde

      Chiar ca mai intai ar trebui reduse primariile la 1/4 macar, si-apoi sa se ocupe de regiunile respective.

      • Y-man Răspunde

        Orasele existente plus inca cateva comune pot duce ,,greul” comunelor existente, Informatia circula repede, informatizarea e facuta, drumuri sunt, masini la fel. Ar trebui angrenati in sistem pensionari de la tara care ar mai monitoriza niste activitati locale si ar tine legaturile de comunicatii.

  3. Feri Poker Răspunde

    :)))))))))))))) E prost in gura,sau oltean, cel care a propus ca “noile judete” sa se numeasca astfel ! “Transilvania” de VEST, NV,NORD,EST,SE,SV!!Ce bulibaseala ar fi !Iar Aradul de cand e lumea si pamantul a fost in Crisana,cum naiba sa-l bagi in …Banat ??!!Brasovul in….secuime ??!! :)))))))))))

  4. Amy Răspunde

    În niciun caz maramureșenii n-au nicio legătură cu Bihorul. Întotdeauna direcția Maramureșului a fost Clujul. Și ca distanță, și dpdv al cheltuielilor, al specificului relațiilor, tot… E foarte interesant cine “coace” astfel de împărțiri administrativ-teritoriale fără să consulte populațiile din zonele afectate. Ce tâmpenii sunt astea?! Niciun studiu de fezabilitate, de cheltuieli, nimic… Nulități politruci!

  5. Mae Răspunde

    Faceți ce vreți dar sa scăpăm de mafia UDMR !!!

    • S Răspunde

      Măi creatură MAE , mix de curva dacă și tată neidentificat din legiunile plătite de romani, altoit cu bulgari, tătari și țigani , fără unguri muriți de foame.Mai răsgândeste-te dacă ai cu ce .Daca n-ai cu ce mucles.

      • Spi Răspunde

        Sughit bughi

      • Valahia Răspunde

        Limbajul tau te definește…așa om ,așa cuvinte … Cele mai sărace județe sunt cele din secuime, deci la orice județ ați fi arondați, veți fi avantajați. Eu aș fi integrat Harghita in partea de nord est lângă Neamț și Suceava.

        • De aici fiecare înțelege ce vrea Răspunde

          Și Vânju Mare cu Delta Dunării? Iar Turda alipit la Ploiești? Ce naiba! Dacă nu înțelegi ceva cum se face mai bine abține-te că numai te autocaracterizezi singur ca și megaidiot de serviciu. Cum să alipești niște terenuri care nu au legătură terestră decât peste niște trecători prin munți?

  6. S Răspunde

    E OK organizarea pe ținuturi mai mari, știm avantajele. Daca te uiți însă pe împărțire vezi lucrătura marilor baroni locali. In cazul nostru e un haos total , Borsa cu Beiusul nu sunt compatibile. Nu înțeleg de ce se folosesc actualele granite de județ la trasarea regiunilor .

    • sp Răspunde

      Asta povesteam si eu. S-a mai incercat si pur si simplu nu a mers. In 1968 s-au trasat niste granite de judet contra realitatii care nu au legatura cu realitatea de pe teren dar acum ca inca e la guvernare penele insista ca poate-poate va pune mana pe o pita mai mare si implicit bani si mai multi. Atat. Desenele astea zici ca sunt din capitolul incercari de vise umede ale cuiva.

  7. Perțe Ioan Răspunde

    Cel mai optim ar fi cu 20 de județe. Ar fi mai mulțumită toată lumea, inclusiv clasa politică. De ex. Suceava cu Botoșani, Iași cu Neamț……… Maramureș cu Satu Mare, Bihor cu o parte din Sălaj și o parte din Arad, Cluj cu Bistrița Năsăud și o parte din Sălaj, Mureș cu Harghita, Sibiu cu Alba, Hunedoara cu o parte din Arad și o parte din Timiș, Timiș cu Caraș Severin etc.

  8. Perțe Ioan Răspunde

    Cel mai optim ar fi cu 20 de județe. Ar fi mai mulțumită toată lumea, inclusiv clasa politică. De ex. Suceava cu Botoșani, Iași cu Neamț, Maramureș cu Satu Mare, Bihor cu o parte din Sălaj și o parte din Arad, Cluj cu Bistrița Năsăud și o parte din Sălaj, Mureș cu Harghita, Sibiu cu Alba, Hunedoara cu o parte din Arad și o parte din Timiș, Timiș cu Caraș Severin, Brașov cu Covasna etc.

  9. Tarța Marcel Răspunde

    Propunerea cu 12 regiuni a mai fost. Nicio valoare. Doar niște politruci amețiți la creieraș pot pune Crișana cu Maramureșul împreună, adică un viitor județ/regiune strâmb, cu lățimea de 60 km și lungimea de 300 km, care arată ca un pancreas fleșcăit pe hartă.

    • sp Răspunde

      Fiind la guvernare musai să scoată desenul așa ca să aibă cât mai multe regiuni de astea cu conducere liberală. Restul e discuție în van ce se petrece pentru că nici anul ăsta dar anul viitor nici atâta nu se poate face nimic. E furtună în oliță – vihar a biliben, cum se spune la vecini.

  10. Gabor McPalinka Răspunde

    Propun harghita si covasna sa fie incluse in Moldova Centru

  11. Nagăț Răspunde

    Ne dam peste cap sa defintam o granita (Schenghen), dar in acelasi timp ne framantam creierele cu tot felul de granite interne (!}, de prima nu reusim sa scapam fiindca nu vor altii, oare pe celelalte le vrem noi ? Am despartit copii incepand din cresa, apoi in scoala si facultate, am despartit institutii de cultura, de sanatate s.a…., totul motivat pe multiculturalism (etnic, religios, s.a…), dar unul in care grupurile nu pot coexista in acelasi spatiu, se exclud, iar indivizii (fizic si mental) ajung sa fie captivi grupurilor. Incet, incet o sa ajungem intr-o situatie “iudeo-philistiniana”. Oare asta ne dorim? (n.b.-cine se gandeste la tot felul de regiuni, tot mai mari, sa aiba in vedere ca nu a disparut dosarul cu sina , iar drumurile cetatenilor la tot felul de institutii o sa fie mai lungi (¡).

  12. Vily Răspunde

    Pentru inceput ar trebui cuplate cate două, maxim trei județe. In alegere să se țină cont de distanțele extreme, distanțele actualelor reședințe, istorie și echilibrate economic. Șocul ar fi mai mic și aplicabil intr-in timp scurt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.