Ultima actualizare: azi, 08:28
Locale

Furtuna Pia ajunge în România. Vânt, viscol puternic și ninsori în toată țara

Furtuna Pia, care a lovit Europa, ajunge în România. Meteorologii avertizează că fenomenul va fi destul de puternic, având forța unui uragan, informează Digi24. Întreaga țară va fi sub cod portocaliu și galben de vânt, viscol puternic și ninsori. 

„E vorba de influențe periferice, pentru că această furtună formată în nord deja și-a pierdut o parte din energie. Au fost efecte foarte serioase în Marea Britanie, în Olanda, în Danemarca și, în general, în partea de nord a Europei. Simțim și noi efectele la trecerea acestui sistem și deja există atenționări și avertizări în zona de munte. Acolo se simt efectele cel mai puternic, vânt, ninsori, vântul foarte puternic va fi prezent în mare parte din țară, dar evident că valorile cele mai mari ale vitezei vântului vor fi tot în zona montană”, a explicat Roxana Bojariu, climatolog, la Digi24.

Cod galben și Cod portocaliu în județul Satu Mare

Și județul Satu Mare va fi sub avertizare Cod galben și Cod portocaliu până în duminică dimineața, 24 decembrie.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 22 decembrie, ora 12.00 – 24 decembrie, ora 10.00;

Fenomene și zone vizate: intensificări ale vântului în toată țara, viscol și ninsori moderate cantitativ la munte, ninsori viscolite în Maramureș și Transilvania.

Începând de vineri (22 decembrie) și până la sfârșitul săptămânii (duminică, 24 decembrie), vântul va avea intensificări în toată țara. La munte vor fi rafale de 90…100 km/h, iar în Transilvania, sudul Olteniei, al Munteniei și local în Dobrogea, mai ales pe parcursul zilei de sâmbătă viteza vântului va atinge 65…70 km/h și pe arii restrânse 80 km/h. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale și temporare, cu viteze în general de 55…60 km/h.

În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ (25…30 l/mp și peste 40… 50 l/mp în Carpații Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali), iar vizibilitatea se va reduce semnificativ. Din noaptea de vineri spre sâmbătă (22/23 decembrie) în Maramureș și Transilvania temporar va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 22 decembrie, ora 18.00 – 24 decembrie, ora 10.00;

Fenomene și zone vizate: viscol puternic în zona montană înaltă (în general la peste 1500 m).

În zona montantă înaltă (în general la peste 1500m), vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110…120 km/h, va fi viscol puternic, vizibilitate foarte redusă și zăpadă troienită.

Un comentariu

  1. bețivanu' Răspunde

    Doamne ajută! Sper să ne lovească din plin! Hâc. Adică pia și să fie cât mai multă. 🙃🥳🍷🥂🍾

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.