Un accident tragic a avut loc în dimineața zilei de 31 ianuarie pe DN14, la ieșirea din Copșa Mică spre Mediaș. Un copil în vârstă de 8 luni și un bărbat de 29 de ani au murit pe loc.
Potrivit oradesibiu.ro accidentul a avut loc în 31 ianuarie, în jurul orei 03.00, pe DN 14, la ieșirea din Copșa Mică spre Mediaș. Incidentul s-a produs după ce un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Șeica Mare, a pierdut controlul mașinii sale, lovind un cap de pod și răsturnându-se.
În urma impactului, conducătorul auto și un pasager, un bebeluș de doar 8 luni, au decedat pe loc. De asemenea, o tânără de 17 ani, pasageră în vehicul, a suferit leziuni grave și a fost transportată la spital în stare critică.
La fața locului s-au deplasat trei echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare una de stingere și două ambulanțe SAJ. Cu toate acestea, bebelușul a fost declarat decedat după încercările de resuscitare, tânăra de 17 ani a fost transportată la spital, iar bărbatul a fost declarat decedat în urma manevrelor de resuscitare.
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a clarifica circumstanțele accidentului și pentru a determina eventualele infracțiuni de ucidere din culpă sau vătămare corporală din culpă care ar fi fost comise în acest caz.