Ultima actualizare: azi, 08:55
Locale

FOTO. Butelii explodate și mașină în flăcări, în Satu Mare. Șoferul a fost trimis în judecată

Butelii explodate și mașină în flăcări, în județul Satu Mare. Totul s-a petrecut în localitatea Pișcolt, când un șofer aflat la volanul unei autoutilitare încărcată cu butelii a pierdut controlul vehiculului și a intrat într-o casă. În urma accidentului au explodat mai multe butelii, iar autoutilitara a fost cuprinsă de flăcări. Prejudiciul cauzat a fost unul uriaș, iar șofer a fost trimis acum în judecată.

Potrivit informațiilor PortalSM, un tânăr în vârstă de 27 de ani a pierdut controlul autoutilitarei pe care o conducea în timp ce transporta butelii cu gaz. Vehiculul a intrat în gardul unei case și apoi în zidul acesteia, secționând țeava de alimentare cu gaz și declanșând un incendiu violent. Forțele de intervenție au intervenit de urgență, dat fiind riscul de explozie dat de buteliile cu gaz butan încărcate în autovehicul. Pompierii au reușit să lichideze incendiul, salvând parțial casa afectată și prevenind extinderea focului la alte locuințe din apropiere. În ciuda eforturilor, au explodat 14 butelii, iar autoutilitara a fost distrusă în totalitate.

Șoferul implicat în accident s-a ales cu răni ușoare și a refuzat transportul la spital. În urma accidentului, prejudiciul total cauzat a fost de 255.162,70 lei. Tânărul a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de „distrugere din culpă”.


3 comentarii

  1. altu fără bmw Răspunde

    Să spuneți la tinerelul ăsta în culpă ca măcar așa tardiv să facă și să recunoască că a butonat telefonul cât conducea. Că așa frumos și drept s-a dus în stâlp că nici să desenezi o linie dreaptă cu liniarul nu ai reuși. Dacă i se făcea rău se prăbușea peste volan și inevitabil mașina schimba direcția de mers. Punct. Și dacă îi scăpase telefonul omul se apleacă dar cu o mână ține de volan și trage în direcția inversă cât se apleacă. Deci nici varianta asta nu ar ține. În viață prostia și greșeala până la urmă se plătește. Și asta este greșeală cât casa! Cam dureroasă lecție. Eu dacă aș fi patron de ceva firmă acum nici nu l-aș mai angaja ca și șofer. Păi nu???? Cam scumpă lecția și asta-i drept.

  2. Iancu Răspunde

    Știrea asta ați mai postat-o anul trecut , rușine zabalosilor !

    • altu fără bmw Răspunde

      Atunci a avut loc evenimentul, acum după profunde cercetări se trimite în judecată. Și după îndelungi termene și de plimbat dosarul prin instanțe se va da odată și o sentință la final. Dar că săracul veci nu o să aibă bani să achite paguba și aia este sigur. Mai ales dacă nu are ceva imobil în proprietate ca să o vândă. Că nu știu de unde scoate peste 50000 de euro cât este paguba evaluată. Dar și faza că casa nu era finisată și aia este sigur. Probabil va veni și momentul să conteste suma dată de evaluator că nu a ars toată casa totuși.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.