Tudor Toduț, concurentul sătmărean de la ediția precedentă X Factor, a încântat publicul sătmărean și nu numai, în numeroase concerte și recitaluri. După un an de la afirmarea sa, Tudor Toduț a acordat un interviu pentru PortalSM, în care și-a dezvăluit o parte din planurile sale de viitor, precum și ce transmite viitorilor concurenți de la X Factor.
Reporter: O parte din sătmăreni te știau și înainte de X Factor, acum te știe toată lumea. Care e viața ta după acest concurs, după întoarcerea acasă?
Tudor Toduț: Cu siguranță concursul X Factor m-a ajutat să mă poziționez pe hartă. Inevitabil, prin acest concurs, totul a mers spre bine, pentru că m-a ajutat să mă promovez, să îmi cânt stilul meu de muzică și să arăt cine sunt eu cu adevărat. În acest an de după concurs am avut o sumedenie de concerte, într-o grămadă de orașe, iar pe lângă muzică, viața mea a fost școala, fiindcă am terminat liceul și am fost nevoit să mă pregătesc pentru bacalaureat.
R: Ai avut o sumedenie de concerte, iar la festivalul Plopstock ai cântat într-o trupă, Illuminati. De când sunteți împreună?
T.T.:Trupa Illuminati s-a înființat cu vreo trei săptămâni înainte de festivalul Plopstock, la inițiativa chitaristului din trupă, Fafi (Flaviu Cuteanu n.r.). Am fost de acord cu inițiativa, pentru că sunt compatibil cu Flaviu, ca stil de muzică. Pe lângă noi s-au aliat și Marius Mureșan, basistul, Daniel Andercău, toboșarul, și Alex, chitaristul ritmic care a învățat într-o săptămână vreo opt piese. Fafi s-a ocupat intens de pregătirea lui Alex.
R: Ce planuri ai cu această trupă?
T.T.: Planuri nu avem. Noi ne-am înființat pentru Plopstock. Doi vom pleca în București și-l așteptăm și pe Marius, care acum intră în clasa a 12-a și îi urăm baftă la BAC.
R: La câte concursuri ai participat și câte premii ai luat până acum?
T.T.: Primul concurs mai serios a fost Ursulețul de Aur din Baia Mare. Nu știam în ce mă bag. Când am ajuns acolo, am văzut o grămadă de copii, eu având 17 ani, și am cântat piesa Bed of roses. Am fost plăcut surprins că în juriu au fost personalități muzicale și s-a jurizat corect. Atunci am luat trofeul de platină. Automat după acest concurs am trecut la concursul Delfinul de Aur. Acolo am luat trofeul de argint. Am participat și la concursuri din Satu Mare, împreună cu Kramsel, concursuri pe care le-am câștigat.
R: Vei mai participa la concursuri naționale de gen?
T.T.: Deocamdată nu mă gândesc să particip la alte concursuri naționale. Am fost deja la X Factor, mi-am făcut deja o imagine, iar faptul să particip la alte concursuri de acest gen mi se pare un gest disperat de a mă afirma. Doresc să-mi fac singur drumul în muzică.
R: Care sunt idolii tăi în muzică?
T.T.: Idolul meu, încă de când m-am apucat de muzică, este Bon Jovi, care a avut o influență puternică asupra vocii și timbrului meu vocal. Acum mă îndrept spre Bruno Mars, care este genial. Acela este stilul de muzică care mi-ar plăcea să-l cânt.
R: Rock-ul mai prinde în rândul tinerilor?
T.T.: Cu greu. Și în Satu Mare, pe parcursul anilor, publicul a devenit mai restrâns. Rock-ul nu mai prinde pentru că în România se promovează în general imaginea și show-ul, nu cultura muzicală și muzica de calitate. Rock-ul o să revină, dar nu în această perioadă.
R. Avem totuși un câștigător X Factor pe stilul rock. Ce știi de Tudor Turcu?
T.T.: Impresionant la Tudor și la vocea lui e faptul că punea emoție în tot ceea ce cânta. Trăia toate piesele. Un prim criteriu pe care îl am, când ascult o piesă, e vocea artistului care trebuie să-mi transmită și mie emoțiile lui. Și asta mi-a transmis mie Tudor Turcu.
R: Ce transmiți noilor concurenți X Factor?
T.T.: Le transmit multă baftă, să aibă tărie de caracter și să-și păstreze personalitatea, pentru că într-un astfel de concurs trebuie să arăți cine ești cu adevărat și astfel vei fi pus în evidență. În primul rând n-ar trebui să aibă emoții, pentru că dacă muzica e ceea ce-i definește pe ei, n-ar trebui să întâmpine niciun obstacol.
R: Știi sătmăreni care să participe acum la X Factor?
T.T.: Mai avem un sătmărean, Dan Bratiș. Îi strâng pumnii și sper să se descurce cât mai bine și să se califice pe mai departe.
R: Avem talente în Satu Mare care să participe la concursuri naționale, gen X Factor?
T.T.: Avem chiar foarte multe talente în Satu Mare și îi îndemn să meargă la astfel de concursuri, doar când se simt ei pregătiți. Prima dată e bine să se cunoască pe ei și abia apoi să participe, pentru că trebuie foarte multă muncă pentru a te face remarcat. E nevoie de mult studiu, pregătire și investire în propria persoană cu adevărați specialiști. Eu i-am avut alături pe părinți, care m-au sprijinit, iar pregătirea canto am făcut-o în Oradea.
R: După concursul X Factor ai fost contactat de casele de producție din țară?
T.T.: Am primit mai multe oferte de la diferite case de producție și de la diferiți artiști. Acum important e să ajung la București, din Satu Mare mi-a fost mai greu. O să mă gândesc foarte bine cu cine o să lucrez și să fie pe stilul meu.
R: Se anunță vreo colaborare cu vreun artist autohton, sau cu colegi din concursul X Factor?
T.T.: Singura colaborare pe care am avut-o a fost cu Natalia Selegean cu care am cântat în câteva concerte din țară. În vacanța de vară am fost chiar la nunta ei, iar alături de ea au fost și Ioan Man și Tudor Turcu. A fost cea mai tare nuntă la care am participat. Toți împreună am cântat și a fost o atmosferă extraordinară.
R: Chiar dacă acum cânți în stil rock, în cazul în care o casă de producție îți va cere să-ți schimbi stilul muzical, o vei face?
T.T.: O voi face, dar în limitele posibilului. Nu o să-mi schimb stilul cu 180 de grade, pentru că vocea mea se pretează la stilul pop-rock. Cu siguranță voi face câteva compromisuri la început având în vedere ce se promovează în prezent. Sper ca noul val de artiști să scoată muzica de calitate și să schimbe puțin stilul din România, pentru că sunt oameni talentați, iar publicul este doritor de muzică adevărată.
R: Pe când următorul concert Tudor Toduț? Pe când piese noi ale lui Tudor Toduț?
T.T.: Un nou concert în Satu Mare nu știu când o să fie. Plec în București, așadar nu știu când mai vin acasă. Piese noi? Nici asta nu știu. Acum plec cu o foarte mare ambiție să reușesc în muzică, este ceea ce mă definește pe mine. Pentru asta sunt făcut și simt că foarte curând o să vin cu piese noi.
R: Ai terminat liceul, ce urmează în plan profesional pentru tine?
T.T.: Am terminat liceul, mi-am luat și BAC-ul. Am intrat la Facultatea de Litere din București, la Științele Informării și Documentării, iar planul meu e să mă dedic muzicii. Îmi doresc atât de tare să am o carieră în muzică, încât am încredere în mine că o să reușesc.
R: Unde te vezi peste 10 ani?
T.T.: Răspunsul tipic pe care o să-l dea orice artist e ”pe o scenă mare și cântând ceea ce-mi place”! Eu în schimb nu știu, e clar că vreau să fiu artist, dar poate o să ajung să joc în filme sau teatru, pentru că mă atrage și actoria. Știu doar un singur lucru, că o să fac ceea ce-mi place. Fără nicio îndoială, o să mai auziți de Tudor Toduț.