Trei dintre locatarii unor case de pe b-dul Octavian Goga au solicitat astăzi sprijinul consilierilor locali, reclamând faptul că Primăria Satu Mare ar efectua lucrări care le blochează accesul pe propriile proprietăți şi nu au primit încă un răspuns. Problema a fost ridicată de către consilierul PDL Cosmin Raţiu, el cerând conducerii Primăriei să le asculte problemele şi să-i ajute.
Oamenii susțin că în această situație sunt 30 de imobile, iar prin extinderea carosabilului, Primăria intenționând să creeze patru benzi de circulație în locul celor trei, iar trotuarele se îngustează la 80 de cm. Oamenii reclamă că fără nicio explicație s-au plantat câțiva stâlpi pe trotuar și au fost lăsate anumite locuri nesigure pentru pietoni.
Președintele de ședință, consilierul Gergo Butka, le-a răspuns acestora că prin Consiliul Local nu a trecut o astfel de hotărâre, Primăria fiind responsabilă exclusiv de lucrările din zonă. Cu toate acestea, avocatul Valeriu Bancea, consilier PNL, a afirmat că executorul lucrării are obligaţia de a răspunde întrebărilor consilierilor având în vedere că este o situaţie deranjantă pentru locatari. El a mai precizat că aleşii locali pot să ceară conducerii primăriei documentele în baza cărora se fac lucrările. Astfel Consiliul Local va cere Primăriei să formuleze un răspuns, a asigurat consilierul Gergo Butka.
De altfel şi primarul Dorel Coica le-a spus reclamanţilor că le va răspunde în scris.
La rândul său, consilierul Adrian Albu, fost viceprimar, a făcut o trecere în revistă a propunerilor cu privire la descongestionarea traficului în oraş, afirmând că la un moment dat s-a discutat despre cumpărarea tuturor imobilelor din zonă pentru crearea unei noi benzi de circulaţie în locul construirii celui de-al treilea pod, dar discuţiile s-au oprit.
“Acum, cineva a ales o variantă economică bună dar cineva va scăpat din ecuaţie”, a punctat Albu locatarilor de pe b-dul Octavian Goga.
Si noi, cetatenii care locuim in micro 16, rugam consiliul local ne salveze de asa-zis-a modernizare a cartierului, sa vina sa vada lucrarile de ,,calitate,, efectuate, trotuare prea inclinate, ne netezite, cu multe denivelari, gata sa cadem in nas, parcari in care sta apa desi exista canalizari sunt facute in asa fel sa nu se scurga apa, si multe alte nereguli.
Da de ce-a fugit primarul din sedinta? Ce ascunde?
Firma Samcif face lucrarile iar fata directorului de la Samcif lucreaza la Coica ca ginecolog(dr DASCALESCU).
Nea primare care esti…cand dai raspunsul la interpelarile CL si petitiile locuitorilor? dja au cam trecut mult peste 30 de zile. cat mai asteptam?
Oltene….unde sunt explicatiile scrise?
D-le consilier Butka, ati renuntat la ideea de a verifica legalitatea acestei lucrari? De cateva luni primarul sfideaza legea, locuitotii orasului si CL prin acesta actiune, dovedind ca el e jupanul aici, orice ar zice justitia sau consilierii locali. V-au convins sefii Dvs pe linie de partid sa renuntati?
Dom primar, spuenai ceva de raspuns scris la petitii si la interpelarile CL? Pe unde le-ai pierdut?
Vezi ca au ramas niscaiva gropi neastupate, si doi stapi la baza caruia ati sa[at cu citymanagerul, si stau sa cada. Doamne fereste sa pice pe vre-un enorias nastaist, proaspat iesit de la slujba. Ia-ti restul catrafuselor, urcate-te in Tuareg si pleaca in Prazburg de unde te-ai aciuat peacilea. Si nu-l uita nici pe citymanager, o fi util la inaugurarea unor tomberoane si in Craiova, ar fi pacat sa se iroseasca asemenea grad de expertiza.
Domnilor consilieri, va rugam s afaceti publice raspunsurile date de primar interpelarilor Dvs, si de asemenea sa nu tolerati bataia asta de joc la adresa locuitorilor. Nici una dintre cererile adresate de locuitori institutiilor: Primarie, Constructii, Prefectura, Garda de Mediu nu au primit raspuns. Chiar nu exista pentru nimeni obligatia de a furniza date de interes public? Tineti cont ca, in ritmul acesta, urmatoarea entitate ignorata va fi chiar CL.