S-a deschis Târgul Expoziţional Art Marriage, ediţia 2013

15 februarie 2013 | 1 comentariu
Art Marriage 2013, targ de nunti

Targul Expozitional Art Marriage 2013

După succesul ediţiilor precedente şi numărul impresionant de vizitatori, cel mai important eveniment de profil din Satu Mare, Târgul de Nunţi Art Marriage, ajuns la a V-a ediţie, şi-a deschis porţile. Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc vineri,  15 februarie, de la ora 13:00, în prezenţa a peste 40 de firme participante şi a viceprimarului municipiului Satu Mare, Marcela Papici.

A cincea ediţie a Târgului Expoziţional Art Marriage se desfăşoară în sala de deasupra Centrului de Dializă de la Cap Pod Decebal.

Târgul expoziţional reuneşte firme din diverse domenii, acoperind întreaga gamă de servicii şi produse dedicate organizării unei nunţi. Doar într-o singură zi, viitorii miri pot pune la punct toate detaliile organizării unui astfel de eveniment important din viaţa lor.

Târgul Art Marriage vă aşteaptă cu ultimele tendinţe de la vestite case de modă autohtone, bijuterii şi accesorii minunate, torturi, produse de cofetărie şi patiserie, servicii de hair style, beauty şi make-up, sculpturi în fructe, cascade de ciocolată, porumbei, servicii de foto&video, decoraţiuni săli de nunţi, ornamente florale, sonorizări şi efecte speciale, dar şi gheaţă carbonică, lasere, snowparty, buble, aparatura de fum, artificii şi multe alte oferte menite de a satisface toate gusturile vizitatorilor. Tot aici, veţi găsi şi ofertele celor mai importante săli de nunţi din Satu Mare.  

La Art Marriage puteţi vedea cele mai originale idei de organizare a unei nunţi, puteţi să vă alegeţi tema evenimentului cu ajutorul specialiştilor prezenţi la târg.

 “Este o ediţie aniversară a târgului Art Marriage, am ajuns la a cincea ediţie, iar sătmărenii au încredere în acest târg expoziţional. Înainte de deschiderea oficială, sătmărenii au venit la târg în număr destul de mare. Este un eveniment în care premiem atât vizitatorii cât şi firmele participante. Cu fiecare ediţie, spaţiul expoziţional se măreşte, avem 43 de firme participante, atât din Satu Mare cât şi din Ungaria sau din alte oraşe ale ţării, fapt ce ne demonstrează că evenimentul Art Marriage în Satu Mare ia amploare în fiecare an”, a declarat Carmen Frăţilă, organizator principal Art Marriage.

Art Marriage este deschis publicului vineri şi sâmbătă de la ora 10:00, până la ora 20:00, iar duminică de la ora 10:00, până la ora 18:00.

Târgul de nunţi Art Marriage se va încheia duminică, 17 februarie, de la ora 19:00, cu o paradă a rochiilor de mireasă, care se va desfăşura la Casa de Cultură a Sindicatelor.

De această dată, fiind o ediţie aniversară, parada rochiilor de mireasă va deveni un spectacol, numit „Un nou început…”, titlu inspirat şăgalnic din faptul că am depăşit cu bine „apocalipsa” din 21 decembrie 2012. Şi dacă tot suntem într-un nou început, spectacolul va avea o tentă folclorică, iar pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor îi vom putea vedea pe actorii Adriana Vaida şi Vlad Chico dar şi pe binecunoscutul interpret de muzică populară Nicolae Mureşan. Spectacolul va marca începuturile nunţii la români, fiind o îmbinare a trecutului cu prezentul.

Etichete: , , , ,

Categorie: Locale, Publicitate

Comentarii (1)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Gicu spune:

    Doamna viceprimar, pe cand veti inaugura Târgul Expoziţional Art Divorturi?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest