Peste 100 de polițiști au fost avansați în grad de Ziua Poliției

25 martie 2013 | 1 comentariu

ziua politiei (6)Poliţia sătmăreană a îmbrăcat haine festive azi, cu ocazia împlinirii a 191 de ani de atestare documentară a Poliţiei Române. Alegerea datei de 25 martie este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri, aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române. În urmă cu 191 de ani, domnitorul Grigore Dimitrie Ghica îi înmâna Marelui Agă Mihăiţă Filipescu – Şeful Poliţiei din acele timpuri, drapelul cusut cu sigla Steagului Agiei. De atunci, simbolul creştin al Bunei Vestiri veghează asupra oamenilor, faptelor, evenimentelor şi destinului Poliţiei Române.

La Satu Mare, Ziua Poliţiei Române a început cu gândul la polițiștii care au trecut în neființă, poliţiştii ţinând să aducă un omagiu celor ce au decedat în timpul activităţii ori în rezervă. La Catedrala Ortodoxă a fost oficiată în această dimneaţă o slujbă de comerorare a poliţiştilor plecaţi într-o altă “misiune”, rugăciunile familiilor împletindu-se cu gândurile de aducere aminte şi omagiul colegilor şi al rezerviştilor ce au ţinut să fie prezenţi la acest moment emoţionant.

Ulterior, de la ora 11.00, în clubul IPJ a avut loc şedinţa festivă, poliţiştii sărbătoriţi în această zi fiind onoraţi de prezenţa subprefectului Cristian Sasu, prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, Ana Rusu şi a lui Miclea Dumitru, prim procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Într-o atmosferă de sărbătoare au fost prezentate mesajele ministrului Afacerilor Interne şi al Şefului Poliţiei Române, fiind felicitaţi toţi cei care zi de zi îşi dedică activitatea siguranţei cetăţenilor. În centrul atenţiei s-au aflat însă poliţiştii avansaţi, trei poliţişti sătmăreni fiind avansaţi înainte de termen şi alţi 108 la împlinirea stagiului.

Înaintea expirării stagiului minim în grad a fost avansat de la gradul de subcomisar de poliţie la comisar de poliţie, Urîte Dinu, împuternicit şef al Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Satu Mare. Înainte de termen au fost avansaţi şi agent şef principal de poliţie Zanga Niţu din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliţiei Municipiului Satu Mare şi agent principal Pop Ionuţ din cadrul Secţiei 8 Gherţa Mică Poliţie Rurală.

Au mai fost avansaţi la împlinirea stagiului în grad alţi 70 de agenţi de poliţie şi 38 de ofiţeri.

Reprezentanţii birourilor teritoriale ale Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual şi ale Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie au oferit premii şi diplome mai multor poliţişti care s-au remarcat în îndeplinirea exemplară a atribuţiilor de serviciu precum şi în activităţile sindicale.

Etichete: ,

Categorie: Locale

Comentarii (1)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. ioan spune:

    dece nu publicati lista cu cei avansati?nu de alta,dar eram curios daca se afla si Karcsi Vigh printre ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest