Autorităţile s-au adunat la ghetoul Samobil să constate că nu pot face nimic

10 septembrie 2013 | 28 comentarii

bloc-Samobil,-ghetou-de-Satu-Mare-(4)Reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului, Primăriei Satu Mare, Poliţiei Locale şi Electrica s-au adunat astăzi la ghetoul Samobil, de pe str. Ion Ghica, la solicitarea unei bătrâne care deţine o locuinţă în acel bloc, constatând în cele din urmă că nu pot face nimic pentru îndepărtarea celor care au ocupat ilegal apartamentele.

Sătmăreanca Iuliana Tincu a reclamat la Instituţia Prefectului faptul că în blocul respectiv locuiesc ilegal foarte multe persoane, provoacă scandaluri, fac mizerie şi în ciuda faptului că a anunţat poliţia în repetate rânduri situaţia nu s-a schimbat.

Sesizările care le-am primit se referă la întreţinerea curăţeniei, respectiv depozitări ilegale de gunoaie, tot felul de alte mizerii, chiar şi câini vagabonzi. În ce priveşte oamenii străzii care s-au stabilit în acest loc, fiind proprietate privată, de evacuat se poate doar pe calea justiţiei, la cererea proprietarului. Poliţia poate să constate că aceştia stau ilegal, să-i legitimeze”, a declarat Sergiu Blaga, şef Serviciu Ordine Publică în cadrul Primăriei Satu Mare.

Acesta nu a putut spune exact câte persoane locuiesc ilegal în bloc, afirmând doar că sunt de ordinul zecilor.

Blaga susţine că o parte a locuinţelor aparţin Samobil, fabrică aflată în lichidare, şi nu are cu cine să ia legătura pentru clarificarea acestor aspecte.

City managerul Dan Băbuţ a afirmat la rândul său că administraţia locală nu poate lua nicio măsură.

Din punct de vedere legal Primăria nu poate să ia nicio măsură. Dacă nu este proprietatea municipalităţii nu putem să intervenim din nici un punct de vedere. Legea spune foarte clar, Primăria nu poate să intervină decât pe spaţiile publice. Nici să intervenim în beciurile blocurilor nu putem să deratizăm. Am intervenit o dată, a venit Curtea de Conturi că nu avem voie. Am mai făcut curăţenie aici, am aranjat, şi în timp ce noi curăţam cei din bloc ne aruncau mizerie, în prezenţa mea, au aruncat găleţile cu rahat în capul oamenilor care lucrau acolo. Sunt şi zeci de remorci de rahat aici. Nu putem în fiecare lună să tot venim să facem curăţenie, nu-şi întreţin nici ce le facem”, a declarat Băbuţ.

Potrivit city managerului, femeia care a reclamat la prefectură este singura care locuieşte în bloc cu acte legale.

„Am putea să-i amendăm dar nu avem pe cine pentru că nu sunt proprietari. Proprietarii sunt plecaţi, s-au mutat abuziv alte persoane, noi nu putem să intervenim decât dacă proprietarii fac sesizare. Mulţi dintre ei stau în chirie”, a mai spus Băbuţ.

Problema cea mai mare este că o parte a locuinţelor au rămas în proprietatea Samobil,  iar autorităţile nu au cu cine discuta pentru clarificarea situaţiei. Mai mult, cei care şi le-au cumpărat pur şi simplu le-au abandonat.

„Nici măcar nu ştim cine sunt proprietari. Apare IPL-ul, IPL-ul nu mai există, a vândut angajaţilor, angajaţii toți au abandonat și au plecat. Pur și simplu au plecat, nu-i mai interesează”, a adăugat Băbuţ.

După mai multe discuţii s-a convenit ca Apaserv să monteze o cişmea cu apă potabilă, în apropierea blocului, pentru singura femeie care stă cu acte legale dar şi pentru ceilalţi zeci de locatari ilegali. Despre introducerea curentului electric nici nu poate fi vorba atâta timp cât fiecare familie ar trebui să suporte contravaloarea lucrărilor, estimate la 2.000 de lei/apartament. 

 

Etichete: , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (28)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Daniel spune:

    Concluzia e ca primarul (daca e prin Satu Mare, ca ala pleaca cand vrea) si cei doi vice l-au bagat la inaintare pe Babut, ca daca tot are 60 milioane salar, sa faca si el ceva. Insa el spune ca institutii ale statului (Curtea de Conturi) nu il lasa sa faca curatenie), cat despre proprietari, el nu stie cu cine sa vorbeasca (poate il intreaba pe seful lui de partid despre lichidarea Samobil ), asa ca bine e cum a fost :)) Dar mai pampalailor, nici pe Ostrovului nu puteti face nimic ca nu e a voastra cladirea?? Nu pe naiba, asa ca nu mai cautati scuze, ca blocul ala verde de pe Ostrovului tot cautati sa il reabilitati cu fonduri UE de vreo 8 ani.

  2. Arta si precizie spune:

    Babuța deci nici macar cacatul nu poti sa-l menegeriezi.In articol nu se precizeaza ca importantul city-manager in timp ce evalua cacatul cantitativ si calitativ ,la galeata sau remorca a intalnit doi puradei care faceau diverse forme din rahat .Intrebati ce fac de catre Babuța cei doi au raspuns in cor “Sculptam”! “Pai in cacat?” a intrebat mirat oficialul.”Da,e moale si e din belsug.” raspund cei doi.”Pai bine si de ce nu sculptati si voi un primar sau macar un city-manager asa ca mine?”Raspunsul a fost foarte sec “Deoarece nu ne ajunge cacatu!”

  3. satmarean spune:

    Saraca tanti… Macar daca s-ar gandi cum s-o ajute pe ea. Macar ei sa ii faca bransament de curent sa traiasca in secolul 21.
    Nici pe boschetarii de pe horea nu i-au evacuat. D-apoi pe astia…
    Cat ar costa construirea unor cladiri, mutarea lor acolo, in schimbul muncii prestate in folosul comunitatii? Asa s-ar da mai putini bani la florisal si s-ar igieniza “ghetourile” din oras. Adevarat, luxul de a trai fara boschetari in centrul istoric costa

  4. adriansm spune:

    Un nou exemplu despre incapacitatea echipei Coica-Papici-Babut de a gestiona problemele orasului. Pana acum am fost revoltati ca Ilyes nu putea face nimic acum ce s-a schimbat? Acelasi rahat doar mai frumos impachetat. Inauguram zece cosuri de gunoi….

  5. vasile spune:

    în afară să ne luaţi impozitele, ştiţi să faceţi şi altceva d-nul Băbuţ.

  6. Leo spune:

    S-a vazut inca o data capacitatea city-managerului Babut Domuta Dan si cat de pagubos e sa numesti intr-o asemenea functie, la recomandarea PNL Satu Mare, indivizi fara pregatire adecvata functiei, in prima instanta, fara organizarea unui concurs, un om ce, moralmente, nu corespunde exigentelor unui asemenea functii! Inca o data solicit primarului Coica sa-l demita pe city-manager si sa organizeze corect un concurs pentru ocuparea acestei functii! Totodata, il rog pe domnul prefect sa verifice modul in care acest individ egocentrist si nepregatit profesional, Babut Domuta Dan, a fost desemnat city-manager! Domnilor uselisti ce conduceti judetul si orasul Satu Mare, daca tot va instalati in functii clientela politica, macar tineti cont de pregatirea si moralitatea celor pe care-i numiti, altminteri, aceasta politica paguboasa, la un moment dat, se va intoarce impotriva voastra!

  7. Razvan spune:

    mai city-manager, mai Babut, tu stii sa faci ceva in afara de a ridica din umeri si in afara de a pasa responsabilitatea ? Orice e de facut, tu spui ba ca primaria e neputincioasa, ba ca nu poate interveni, ba ca nu e in atributiile ei, ba ca n-are ce sa faca. Cine si cum te-a instalat de city-manager ? Deci esti managerul unui ditamai oras si habar n-ai ce trebuie facut cu un amarat de bloc. Da-ti demisia, bai !

    • Liberal spune:

      DEMISIA Babut! DEMISIA Stef din fruntea organizatiei municipale a PNL Satu Mare pentru ca l-ai propus ca city-manager pe Dan Babut lui Coica, stricand astfel imaginea partidului!

      • Traian spune:

        Coica sa-l demita pe Babut! El l-a acceptat, nu altcineva. Chiar daca a fost propunerea lui Stef sau Sisi, Coica avea drept de veto! Domnule primar, demite-l pe Babut, altminteri administratia Coica va avea grave prejudicii de imagine!

  8. cocojumbo spune:

    babut rimeaza cu prostut intelegi danut? ne spui in cite proiecte europene ai fost bagat numa ca esti menajerul city?

  9. Razvan spune:

    mai Babut, mah pustiule, pentru cate mii de lei/luna ridici tu din umeri de fiecare data ? cat iti da mafiotu’ de Coica leafa lunara ca sa tot ridici din umeri ?

  10. ion romanu spune:

    fotografia 2 e excelenta. saracie pe mai multe nivele…
    in rest babutz, face ce stie. NIMIC. doar altii is vinovati si solutiile cand vine coica. ca el nu poate lega neuronii pt o judecata. ar trebui sa faca cateva vizite in alte orase, sa vada cum s-a rezolvat acolo mizeria asta.
    Ex: in bistrita tiganii stateau in centru din anii 80. Primarul le-a facut 2 ANL-uri in afara orasului (gen Dorolt) si ia mutat cu forta. Asa, centrul Bistritei se transforma intr-un mic Brasov.
    Si asta e un exemplu pe care l-am vazut in evolutie.
    Dar babut merge numai in statiuni all-inclusiv unde nu sunt cazuri sociale.

  11. Fidelia spune:

    Jos USL – pana la iarna sper sa se sparga alianta asta groteasca! Jos coi ca stef!

    • George spune:

      USL, alianta impotriva naturii,alianta impotriva maidanezilor,alianta impotriva oamenilor ce nu apartin clientelei lor politice! JOS STEF, GOVOR, COICA, BABUT!!!! Sa iesim in strada si sa le cerem demisia!!! USL ne-a mintit! Demisia liderilor USL Satu Mare!

  12. Horea spune:

    Sa-i platim arogantei lui Babut Domuta Dan, prietenul lui Stef, cerandu-i DEMISIA!

  13. Geo spune:

    DEMISIA Stef, Babut si la toti penelistii satmareni ce ne-au inselat asteptarile, ocupandu-se doar interesele lor, de rudenii, prieteni, de clientela lor politica si nu de treburile obstesti! Ne-ati mintit destul! OUT!!!

  14. niet spune:

    Comenteaza aceeasi plavani,prosti,neispraviti si partinici.Hai sictir!

    • satmarean spune:

      da sustinatorii impotentei unde is ca sa comenteze? zi-mi ca lucreaza pe rupte de n-au vreme de comentarii

    • Razvan spune:

      mai niet, marsh in cusca !

    • Vasile spune:

      Ti-ai dat examenul! Rezerva-ti dreptul de a nu mai comenta! USL Satu Mare e o alianta impotriva naturii si impotriva majoritatii romanilor, satisfacand pretentiile clientelei politice, a baronilor PSD si PNL si nu interesul general…Demisia Stef,Babut, Govor si a intregii echipe de incompetenti din administratia judeteana si locala!

  15. Relu spune:

    DEMISIA Babut! Coica demite-l pe omul cu vrajeli, Babut Domuta Dan!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest