Tribunalul a respins eliberarea lui Pintea. Familia a plătit cauțiunea de 100.000 de lei

9 decembrie 2013 | 2 comentarii

Viorel Pintea DNA (10)Familia de bugetari a fostului director APIA Satu Mare, Viorel Pintea, a plătit cauțiunea de 100.000 de lei stabilită pentru eliberarea acestuia, însă cu toate acestea Tribunalul i-a respins cererea de eliberare.

Cu toate că familia este una de bugetari, soţia acestuia fiind angajată la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară iar fiul la Garda de Mediu, pentru aceasta nu a fost o problemă ca de miercuri, 4 decembrie, până astăzi să facă rost de 100.000 de lei şi să-i depună pentru cauţiune.

Conform procedurii, după depunerea cauţiunii, Tribunalul a analizat cererea acestuia de eliberare condiţionată şi a respins-o. Prin urmare, Viorel Pintea îşi va petrece sărbătorile după gratii.

Amintim că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea efectuează acte de urmărire penală faţă de inculpatul Pintea Viorel, director la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Satu Mare, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită în formă continuată.

Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori au rezultat următoarele: 
În cursul lunilor martie și mai 2012, inculpatul Pintea Viorel, în calitate de director la APIA Satu Mare, a pretins unui denunțător (fermier) suma de 2.500 euro, respectiv 5.000 euro, pentru a nu dispune controale în legătură cu activitățile agricole desfășurate de acesta, respectiv la culturile de viţă de vie pe care fermierul le deţinea în judeţul Satu Mare şi pentru care a accesat fonduri europene substanţiale.
Din totalul sumelor pretinse, în perioada anterior menționată, inculpatul Pintea Viorel a primit de la denunțător 2.500 euro și 3.000 lei. 
Separat de sumele deja menționate, în dimineaţa zilei de 22 noiembrie 2013, inculpatul Pintea Viorel a pretins de la denunţător suma de 3.000 euro pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu, constând în nedispunerea unor controale la activităţile agricole ale denunţătorului, al căror rezultat risca să atragă o răspundere administrativă.
În după-amiaza zilei de 24 noiembrie 2013, inculpatul Pintea Viorel a primit de la denunțător suma de 3.000 euro pe care o pretinsese, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
Inculpatului Pintea Viorel i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. 

 

Etichete: , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (2)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Razvan spune:

    :-) :-) imecilu’ chiar credea ca o sa iasa ? prostanac mai esti mah Pintea…

  2. dezimformatorii spune:

    Mai site-ul lui peste ce sunteti… inainte de a scrie o stire, macar sa aveti bunul simt sa va informati:

    1. femeia nu e angajata, e pensionara
    2. au 2 copii in campul muncii

    …dar sunteti prea incompetenti si neprofesionisti… voi trebuie doar sa scrieti de rau, ca asa vi s-a ordonat… hahalerelor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest