Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a ţinut audienţe în Ardud, Beltiug şi Socond

4 februarie 2014 | 2 comentarii

audiente-Stef-ArdudPreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, a început seria audienţelor în judeţ. Astfel în data de 04.02.2014 a susţinut audienţe în localităţile Ardud, Beltiug şi Socond.
Directorul Casei de Cultură, Mircea Câcu, din Ardud a ridicat prima problemă ce priveşte în mod direct comunitatea din care face parte şi anume înfiinţare unei case de cultură, în oraşul Ardud. „Prin casa de cultură am putea să angrenăm mai multe activităţi culturale şi să încercăm să atragem şi mai mult turism în zonă. Un oraş ca şi Ardudul merită pe deplin o casă de cultură”, a declarat acesta.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, i-a informat că proiectul este deja depus în cadrul Companiei Naţionale de Investiţii şi că se va demara în acest an.
O altă problemă a fost menţionată de Tudor Barbul în ceea ce priveşte sala de sport din Ardud. „După cum bine ştiţi, la Ardud, anul trecut, a avut loc un turneu internaţional la care au participat sportivi din opt ţări, plus alte două competiţii naţionale. Avem o problemă în ceea ce priveşte acreditarea sălii, din păcate aceasta nu a fost proiectată cu tribune, iar normele europene ne impun acest detaliu. Dacă nu reuşim să rezolvăm problema extinderii acestei săli şi să o ridicăm la standardele cerute, riscăm ca în acest an să nu mai primim acreditare pentru a organiza cea de-a şasea ediţie a acestui Campionat Internaţional”, a declarat Barbul.
Adrian Ştef i-a asigurat că va căuta o rezolvare la această problemă. „Campionatul Internaţional de la Ardud, nu doar că reprezintă un eveniment foarte important pentru oraş, dar este şi un proiect foarte important pentru tot judeţul Satu Mare. Ştiu că majoritatea sportivilor care ne-au reprezentat în acest an sunt de aici din zona noastră, trebuie să ne promovăm valorile şi să încercăm să rezolvăm acest impediment care poate afecta organizarea campionatului”, a mai declarat Adrian Ştef.
Primarul Ovidiu Duma a mai amintit câteva probleme importante pentru Ardud, cum ar fi: sprijin pentru organizarea evenimentelor culturale în Ardud, introducerea şcolilor din oraş într-un program de reabilitare termică, stategia de dezvoltare a Ardudului ca oraş turistic medieval, etc.

 

Băile de la Beltiug principalul proiect pentru comună
La Beltiug, principala discuţie s-a purtat în jurul proiectului „Băile Beltiug” cu izvoare de ape oligominerale. Preşedintele Consiliului Judeţean i-a informat că se încearcă variante de a introduce acest proiect în program, deoarece încă nu s-a deschis o axă pe turism.
O altă doleanţă a cetăţenilor din Beltiug a fost primirea unui sprijin financiar pentru restaurarea bisericilor din comună, trei dintre acestea fiind monumente arhitecturale (Biserica de lemn din Bolda „Adormirea Maicii Domnului” – veche de peste 500 de ani, Biserica Romano-Catolică Sf. Ladislau din Beltiug şi Biserica Romano-Catolică Sf. Erasmus din Şandra – ambele vechi de peste 350 de ani). Adrian Ştef i-a informat că aceste trei biserici monument s-ar putea restaura printr-un proiect cu specialişti de la Muzeul Judeţean Satu Mare.

 

Audiente-Stef-Socond-(1)

Probleme cu apa potabilă în Soconzel
Un grup de persoane din satul Soconzel s-a prezentat preşedintelui Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, pentru a le rezolva problema cu apa potabilă din localitate. În sat se găsesc doar două izvoare cu apă potabilă iar oamenii sunt nevoiţi să poarte apa cu găleţile la locuinţe. „Trebuie să evaluăm ce ar însemna investiţia pentru executarea reţelei principale de apă potabilă prin satul Soconzel. Proiectul acesta am să-l propun Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitare APĂ (A.D.I. APĂ) ca să vedem cum putem rezolva această problemă delicată”, a declarat Adrian Ştef.
Alte probleme ridicate de cetăţenii din comuna Socond au fost: renovarea unei clădiri, în satul Cuţa, pentru a servi ca şi cămin cultural, precum şi solicitarea unor tuburi de beton pentru repararea unor podeţe aflate la ieşirile din comună. Ambele probleme vor fi rezolvate prin sprijinul preşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Ştef.
Sursa: Consiliul Judeţean

Etichete: , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (2)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. imitator spune:

    Daca tot il imita pe prefect macar sa si rezolve problemele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest