Ultima actualizare: ieri, 22:25

Locale

Două programe de educație ecologică demarate de APM Satu Mare

lansare programe ecologice APM (2)Agenția de Protecție a Mediului Satu Mare a organizat astăzi o conferință de presă susținută la Casa Verde din Grădina Romei, în cadrul căreia s-a lansat o nouă ediție a celor două programe de educație ecologică, ”Ne jucăm și reciclăm” și ”Viață pentru mediu – Viață pentru om”, care se vor desfășura în anul școlar 2014-2015.

Cele două programe se vor desfășura conform protocolului încheiat între cele două instituții organizatoare, APM și Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare.

Potrivit inspectorului școlar general, Claudiu Mondici, aceste două programe educaționale au ca obiectiv formarea unei atitudini pozitive față de mediu, de implicare constantă a elevilor în protejarea mediului înconjurător și manifestarea unor atitudini civice prin realizarea unor activități de educație ecologică.

În cadrul conferinței, directoarea APM, Elisabeta Bekessy a anunțat că programul educațional ecologic ”Ne jucăm și reciclăm” este destinat preșcolarilor iar obiectivul este de a educa tânăra generație în spiritul colectării bateriilor pe gestiunea deșeurilor.

Mai mult, aceasta a mai anunțat că motivația va fi pe măsura așteptărilor și a muncii pe care o vor depune preșcolarii, și anume organizarea unui spectacol la Tabăra Ecologică de la Tarna Mare, cu participarea instituțiilor preșcolare înscrise în program. De asemenea, preșcolarul care va colecta cele mai multe baterii va beneficia de o trotinetă iar pentru ceilalți preșcolari implicați în program, se va amplasa un leagăn în Grădina Romei, care prin mișcare produce curent electric.

Instituțiile responsabile în implementarea acestui program sunt APM Satu Mare, ISJ, Clubul Lions, CCR Logistic S.R.L și S.C Alpin S.R.L.

Al doilea program lansat ”Viață pentru mediu – Viață pentru om” este destinat pentru elevii de gimnaziu și licee, program aflat la ultima ediție, ediția a X-a.

Obiectivul programului este acela de educare în spirit ecologic a elevilor prin promovarea colectării selective a deșeurilor reciclabile, hârtie, plastic, sticlă și bateri. Școala cu cele mai mari cantități de deșeuri colectate va beneficia de un parc de 20 de biciclete iar cadrele didactice cu cele mai reușite prezentări de evaluare a programului pe cei 10 ani vor beneficia de 1000 de lei, 700 de lei respectiv 500 de lei.

Instituțiile responsabile în implementarea acestui program sunt APM Satu Mare, ISJ, CCR Logistic S.R.L și S.C Alpin S.R.L.

După prezentarea celor două programe de educație ecologică, a avut loc o premiere a celor 13 instituții de învățământ cu statut de ECO Școală, în care s-au acordat diplome reprezentanților instituțiilor și câte un copăcel de stejar pedunculat, oferit cu ocazia evenimentului ”Ziua verde a școlilor ecologice” din partea Direcției Silvice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.