Farmacia inimii, Catena! Să faci infarct când îi vezi reclamele! (VIDEO)

3 decembrie 2014 | 6 comentarii

catena oasCum îşi bate joc Farmacia inimii, Catena de Ţara Oaşului. Catena s-a făcut remarcată în ultimii ani printr-o campanie media destul de controversată la nivel naţional. Acum, reclama a fost reluată pe zone istorice, doar că producătorii clipurilor au abordat subiectul mai mult decât superficial. Astfel, Ţara Oaşului a ajuns efectiv bătaie de joc.

Într-o reclamă, celebrii actori Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, fac reclamă farmaciei din Negreşti Oaş. Ceea ce s-a dorit a fi o reclamă reuşită pentru a atrage simpatia oşenilor, s-a transformat într-o antipatie totală. Cei doi actori nu poartă nicidecum straie populare oşeneşti, Stela Popescu este îmbrăcată într-un aproximativ costum popular din Maramureş, iar Alexandru Arşinel într-un costum ce seamănă mai degrabă cu cele din zona Bistriţei. Autenticitate zero!

Marii actori ar fi vrut să imite oarecum o ţâpuritură din Oaş, dar aceasta seamănă mai mult cu ritmurile unei melodii populare din Maramureş.

“O crezut că ne văităm, n-o ştiut că noi cântăm”, spune ironică Stela Popescu, făcând referire la ţâpurituri.

Tentativa de face reclamă se încheie însă cu o mulţumire, în loc de scuze: “Din inimă pentru oşeni, Catena vă mulţumeşte cu preţuri foarte mici”.

Să faci infarct, nu alta!

Etichete: , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (6)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Cat de urat stiu unii sa imbatraneasca!!!!

  2. Geo spune:

    2 fomisti care se prostituează!

  3. Caten spune:

    Pacat de ei. Sau prostit la batranete.

  4. dana spune:

    Sunt atat de penibili!Totusi,mai vinovati sunt decidentii de la Catena pentru ca accepta aceste reclame de prost-gust.Sa-si schimbe,dom’le, agentul de publicitate lipsit de talent si imaginatie!Actorii…vor sa mai scoata si ei un ban,insa interpretarea lasa mult de dorit.Ma enerveaza rau de tot,mai ales in spoturile publicitare noi.

  5. Adi GAdi spune:

    Vai de capul vostru….nu sunteti nici macar la degetul mic a altor actori romani.Sunteti niste mascarici cu foamea in gat.Penibilul de Arsinel mai este si revolutionar…deci, implicit este scutit de niste taxe…Ma intreb ce dracu a facut acest penibil in `89 de este revolutionar.Probabil facea repetitii pt aceste reclame penibile ….penibile la fel ca acesti doi penibili.

  6. Totem spune:

    O bomba nucleara le-as da la decrepitii astia milogi de doi bani. V-am vazut o viata intreaga de mi s-a albit parul in cap, acum va vad si in reclame gasi-v-ar dracii si cu piersic in brate sa va gaseasca!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest