Pe urmele tradiției – șezătoare în Țara Oașului

21 februarie 2015 | 0 comentarii

sezatoare negresti oas (3)În fiecare an, la lăsatu’ secului, Casa Orăşenească de Cultură Negreşti-Oaş organizează o şezătoare oşenească la care iau parte tinerii din Ansamblul Folcloric „Oaşul” Negreşti-Oaş, alături de tezaurul uman viu Floare Finta, luminătorul satului Floare Hotca şi creatori populari locali. În cadrul şezătorii, se realizează o legătură între generaţiile de participanţi, tinerii fiind receptivi la sfaturile şi modelele oferite  cei mai vârstnici.

În şezătoare se performează următoarele munci tradiţionale: torsul cânepei şi al lânii, răştietul firului de cânepă, depănatul lânii, făcutul iţelor pe lopată, completate de îndeletniciri mai actuale: realizarea zgărzilor, zgărdanelor şi a altor podoabe populare. Atmosfera este întreţinută cu ţâpurituri specifice zonei, vorbe de duh, ghicitori şi completată cu o masă tradiţională.

 În acest an, şezătoarea s-a desfășurat vineri, 20 februarie, la casa șezătorilor din cadrul Muzeului Țării Oașului, la eveniment participând reprezentanţi a două comunităţi distincte din judeţul Satu Mare unite sub semnul acestui obicei al satului tradiţional – oşenii din Negreşti-Oaş şi moţii din Marna. La eveniment au fost prezenţi şi studenţi ai Facultăţii de Litere, Centrul Universitar Nord Baia Mare, însoţiţi de prodecanul Delia Suiogan, care au putut surpinde aspecte interesante privind comunicarea interculturală.

De asemenea, șezătoarea de la Negrești a fost inclusă pe lista evenimentelor promovate de Autoritatea Națională pentru Turism, având parte de mediatizare intensă pe plan național. La șezătoare au poposit și oaspeți de seamă – o delegație de la Bruxelles, însoțită de europarlamentarii Ioan Mircea Pașcu și Adrian Severin, respectiv primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca.

“Mă bucur că și în acest an, la lăsatu secului, prin tradiționala șezătoare oșenească reușim să păstrăm vie legătura dintre generații. De asemenea, salut vizita oaspeților noștri din țară și de peste hotare, care, prin prezența lor la evenimentul nostru, au acceptat să ne descopere frumoasele tradiții”, a declarat Aurelia Fedorca, primarul orașului Negrești-Oaș.

Un important obiectiv al istituției noastre îl constituie conservarea şi promovarea patrimoniului cultural imaterial al Ţării Oaşului, deoarece avem şansa de a trăi într-un spaţiu cu un bogat potenţial etnofolcloric. Prin această activitate culturală se doreşte menţinerea vie a tradiţiei, dar şi promovarea creatorilor populari şi a artiştilor din Ţara Oaşului, respectiv transmiterea tuturor acestor valori şi actualelor generaţii de oşeni.

Etichete: , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest