Tineri prinși de jandarmi după ce au furat dintr-un magazin

12 iunie 2015 | 0 comentarii

images (7)Jandarmeria Satu Mare  este angrenată în misiuni de prevenire şi combatere a fenomenului contravenţional şi infracţional.

În acest context, zilele trecute jandarmii sătmăreni au fost sesizaţi prin serviciul de urgenţă 112 asupra faptului că, doi tineri sustrag produse dintr-un magazin situat pe  bulevardul Careiului din municipiul Satu Mare. Acţionând de îndată,  jandarmii i-au identificat pe Marius M. în vârstă de 24 de ani  şi pe Bobby B. în vârstă de  21 de ani, ambii din Satu Mare. Aceştia aflându-se la cumpărături au sustras mai multe produse  din magazin  pe care le-au ascuns sub haine şi au părăsit magazinul fără să le achite. Printre produsele  sustrase au fost mai multe perechi de ochelari de soare, şepci de soare, şlapi, dar şi produse alimentare şi dulciuri.

Prejudiciul în valoare de 222,57 lei a fost recuperat integral, produsele fiind predate reprezentantului magazinului.

Existând suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt,  jandarmii au întocmit un proces verbal despre împrejurările constatate. Actul de sesizare va fi înaintat Poliţiei pentru continuarea cercetărilor în cauză.

Sursa: Jandarmeria Satu Mare

Etichete: , , , , , , ,

Categorie: Locale

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest