Dinu Birtoc: Salarii neîncasate și beznă totală în Călinești Oaș

3 septembrie 2015 | 4 comentarii

Dinu BirtocViceprimarul comunei Călineşti Oaş, Dinu Birtoc, a transmis astăzi un comunicat cu privire la nemulțumirile cetățenilor din comună dar și a angajaților primăriei care nu și-au primit salariile de mai bine de cinci luni.

Redăm comunicatul:

”Au trecut mai bine de 5 luni, de când se tot ascund informațiile care ar trebui să ajungă la cetățenii comunei Călinești Oaș. În continuare situația rămâne paralizată în lipsa acestor informații, salarii neîncasate de mai bine de 5 luni, beznă totală pe străzi în lipsa iluminatului public, oprit de mai bine de 5 luni. Rezolvarea pe care primarul a adus-o acestei situații a fost cererea insolvenței, lucru care nu pare să îl fii afectat prea mult, deși aceasta naște mari semne de întrebare în rândul cetățenilor.

Cetățenii mai sunt revoltați și din cauza sistemului de canalizare defect, care emană un miros de nesuportat în centrul comunei. O situație bună de dat exemplu s-a petrecut în luna august, pe strada Dumbrava, aceasta fiind sesizată la primărie de către locuitori. Oamenii s-au plâns că nu mai rezistă să simtă zilnic mirosul emanat de apele reziduale, care iese din căminele de vizitare aflate pe domeniul public.

În calitate de viceprimar m-am deplasat la locul indicat de cetățeni unde am putut observa cele reclamate așa cum au fost declarate. Din păcate tot ce am putut să faca fost să observ situația, explicându-le și lor că nu am nici un fel de atribuții care să îmi permita să acționez în vreun fel. Situația nu este nouă, aceasta datează de o perioadă mai lungă. Singurul mod în care am acționat la acel moment a fost să realizez o comisie împreună cu ceilalți consilieri locali și să depunem o plângere la parchetul de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș unde s-a înregistrat lucrare penală sub numarul 533/p/2013. De atunci au trecut doi ani și nu am primit nici un răspuns. La acea plângere am depus și expertiză tehnică extrajudiciară în anul 2014. În numele consiliului local am făcut cerere către Parchet să ne comunice stadiul dosarului, dar nu am primit nici un răspuns. Acestea sunt singurele lucruri care le putem comunica mai departe cetățenilor atunci când suntem întrebați despre canalizare și de ceea nu funcționează.

Cea mai gravă problema rămâne în continuare restituirea fondurilor europene în valoare de aproape 3 milioane de euro în urma fraudării proiectului European. Demisia de onoare a primarului Copil nu va rezolva problema, soluția cea mai bună fiind tragerea la răspundere și confiscarea averii lui și a tuturor complicilor, până ce acestea vor acoperi pagubele făcute comunei. Cine poate și cine va interveni pentru rezolvarea soluției rămâne un mister, un mare semn de întrebare în rândul cetățenilor”.

Cu respect, Viceprimar Birtoc Dinu

Etichete: , , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (4)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. gigi spune:

    Paine si circ, dl Birtoc mai mult ai stat pe la partid si in conferinte de presa decat ai stat in Primarie, sa faci ceva pt consateni si pt a iesii din sutuatia asta, multa diversiune si praf in ochi doar,unde e superwoman Vass deputata de Oas sa va rezolve probleme, doar la bine va e alaturi la rau sta mai mult in capitala sau la Bobota

    • Guvernarea ce face? spune:

      Dar Consiliul Judetean in frunte cu Stef si Govor ce fac pentru Calinesti Oas.Ca nu am auzit vreo conferinta de presa pe tema asta, cu solutii de la dansii.in schimb e importanta finantarea fotbalului si al chermezelor de tot felul.din pacate suntem “condamnați” la neputinta.neputinta Guvernarii centrale si locale. Dar PSD si ALDE (inexistent de altfel) ce fac.ca doar guverneaza judetul si tara. Alti deputati inafara de Vass nu ati gasit in judetul Satu Mare?

      • gigi spune:

        mai sunt si alti deputati in SM, dar dna Vass e deputat de Oas si ea se bate cu pumnu-n piept ca i reprezinta cu cinste si se bate pentru ei(cred ca mai mult se bate pt business-urile personale), pana la guvernare e cale lunga, principalul guvernator local si responsabil de Calinesti este primarul si vicele si Cons. Local, dar cand doi se cearta castiga al treilea , in cazul acesta pierde al treilea si anume populatia comunei care are de suferit de pe seama ambitiilor prostesti ale unora sau altora de a fi ei la ciolan, dar de pe ciolan a ramas de mult doar osul si acum nu-i mai intereseaza nimic de soarta comunei, fie ce a fi, D-ZEU cu mila. Pnl-ul ce face in afara sa bage bete-n roate?

  2. Dinu Birtoc spune:

    nr.dosar 522/p/2013( se corecteaza cu cel din comunicat)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest