Inconștiență sau adrenalină? Mirii din Satu Mare își doresc artificii periculoase la nunta lor

7 februarie 2016 | 2 comentarii

artificii nunta1Cu toate că tragedia de la clubul Colectiv s-a soldat cu moartea a 63 de persoane și a fost intens mediatizată atât de presa românească cât și de cea internațională, mirii sătmăreni își doresc cu ardoare, la nunțile lor, artificii de interior din categoria celor considerate periculoase.

Reprezentantul unei firme pirotehnice din Satu Mare ne-a declarat că, în ultima perioadă, comenzile pentru artificii interioare dintre cele mai periculoase sunt în creștere la Satu Mare. ”Lumea nu este prea interesată de artificiile de exterior. Mirii își doresc artificii de interior care de care mai mari și mai impunătoare. Degeaba le spunem că pentru astfel de artificii este nevoie de aprobări suplimentare din partea autorităților, că ei tot la ele se gândesc. De exemplu, la dansul miresei, pe lângă aburi, își doresc artificii mari. De asemenea, astfel de artificii sunt cerute și la tortul miresei”, a precizat reprezentantul firmei pirotehnice sătmărene.

artificii nunta 2

Acesta a mai adăugat că, în mod inexplicabil, cererile la astfel de artificii de interior au crescut substanțial după tragedia din clubul Colectiv. ”Ori sunt inconștienți, ori este vorba despre adrenalină sau prostie. Nu se poate spune că sunt foarte periculoase dacă artificiile sunt folosite respectându-se toate măsurile de siguranță. Accidente se pot întâmpla, însă, în orice moment. Cu toate acestea, nu-mi pot explica de ce solicitările sunt în creștere”, a mai spus reprezentantul firmei pirotehnice.

Etichete: , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (2)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Bai fraierilor ce are a face nunta cu incendiul din colectiv?La colectiv a fost mana criminală,a fost mana criminalului de yohamnis doar ca nu de spune nimic.sa musamalizat tot ca la prostii de românii de poate orice!!!

  2. Bine calte stii tu pe toate . Ai grija cand te te culci sa nu-ti puna yohanisu tau ceva sub pat .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest