Părinții lui Dragoș caută cu disperare alte spitale. Atentatele de la Bruxelles le-au dat planurile peste cap

22 martie 2016 | 1 comentariu

dragos2Părinții lui Dragoș caută cu disperare alte spitale din Europa care să poată efectua intervenția chirugicală pentru salvarea micuțului, din cauza atentatelor din această dimineață din capitala Belgiei, Bruxelles.

Mama micuțului, Raluca Sabou, a făcut demersurile necesare pentru ca Dragoș să fie operat la un spital din Bruxelles. Toate păreau rezolvate pentru familia micuţului iar drumul spre clinica din capitala Belgiei părea să fie o formalitate.

Atentatele din capitala Belgiei, însă, i-au dat planurile peste cap și acum caută o altă posibilitate.

”Deocamdată am contactat și alte spitale, unde s-ar putea face operația şi așteptăm un răspuns. Din câte am înțeles accesul în Belgia este permis, dar restricționat doar pe aeropot şi la metrou. Până să luăm legatura cu alte spitale s-ar putea să se liniștească lucrurile. Depindem doar de răspunsurile celor din Belgia. Sperăm să nu dureze prea mult deoarece operaţia nu poate fi amânată mai mult de două săptămâni”, spune Raluca Sabou, mama micuţului Dragos, îndeclarația ei de la aeroport.

În urma campaniilor umanitare organizate zile la rând de sătmăreni pentru a-l ajuta pe micuțul Dragoș, copilul de doar 8 luni și jumătate care suferă de o boală gravă, s-a strâns până duminică seara suma de aproximativ 20.000 de euro. Diferența până la 40.000 de euro, suma necesară pentru intervenția chirurgicală din străinătate, a fost donată luni de către omul de afaceri Vasile Lucuț.

Mama lui Dragoș a ţinut încă o dată să le mulţumească sătmărenilor care s-au mobilizat şi i-au ajutat să strângă atât de repede suma necesară operaţiei. Şi în special să-i mulţumească omului de afaceri Vasile Lucuţ pentru generozitate.

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (1)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. JurnalismInfect spune:

    Va rog sa imi spuneti sursele din care stiti ca “teroristii ISIS” au cauzat atentatele. Nu aveti acele surse? E usor sa deduci, nu-i asa? Inteleg ca asta e cea mai viabila varianta, dar ca jurnalist, nu pseudo-jurnalist cum esti tu, cel care ai scris articolul, nu ai voie sa induci populatia in eroare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest