Dedeman își dă cu firma-n cap la Satu Mare. Un sătmărean a pățit-o (FOTO)

15 august 2016 | 23 comentarii

dedeman2Deși mult așteptat la Satu Mare, magazinul Dedeman i-a dezamăgit crunt pe unii sătmăreni. Trecând peste faptul că angajații sătmăreni sunt prost pregătiți și că dacă nu ar fi acei angajați aduși de la alte magazine din țară ar fi prăpăd, cei de la Dedeman fac greșeli impardonabile, iar unii sătmăreni care au trecut pragul magazinului se simt tratați cu totul și cu totul altfel decât s-ar fi așteptat de la acest mare brand românesc.

Un sătmărean a simțit pe pielea lui ce înseamnă Dedeman la Satu Mare. Și poate nu e singurul.

Cum în această perioadă își construiește o casă undeva la țară, sătmăreanul a decis să-și cumpere materiale de construcție, în cazul de față bolțari de BCA, tocmai de la Dedeman. A vrut să cumpere 18 paleți, dar cei de la Dedeman i-au spus că nu au atât de mult pe stoc. A achitat un avans de circa 50% din contravaloarea bolțarilor, nu înainte de a fi asigurat că transportul până pe șantier, aflat la aproximativ 20 de km de Satu Mare, este gratuit.

După circa o săptămână cei de la Dedeman l-au anunțat că au sosit bolțarii și că poate achita restul contravalorii acestora. Lucru care s-a și întâmplat, trecând peste nepriceperea celor aflați la casele de marcat și care nu știau ce trebuie să facă. Când s-a ajuns însă la transport, sătmăreanului i s-a cerut o sumă de aproape 600 de lei pentru transport. Deși când a achitat avansul a fost asigurat de cei de la Dedeman că este gratuit la o astfel de valoare (aproximativ 8.000 de lei).

Auzind acestea, sătmăreanul a decis să renunțe la bolțari, nu neapărat pentru bani, ci din principiu.

”Dacă mi s-a spus clar că transportul este gratuit, atunci așa să fie. Nu e vina mea că la Dedeman nu știe stânga ce face dreapta”, ne-a relatat  sătmăreanul.

În cele din urmă, după zeci de telefoane date de o angajată adusă la Satu Mare de la Brașov, și după aproximativ 3 ore de stat în Dedeman, s-a ajuns la o înțelegere, în sensul că să se plătească suma de 250 de lei pentru transport care urma să fie efectuat de un utilaj cu macara.

A doua zi, dimineața, urma să sosească bolțarii. Numai că odată ajuns la locul șantierului, șoferul autocamionului cu macara a refuzat să intre pe proprietatea unde era șantierul invocând faptul că intrarea este prea abruptă.

”Este adevărat, intrarea este un pic abruptă, dar automacaraua putea să intre fără probleme. Șoferul a ținut-o pe una și bună că nu intră, că nu vrea să-și zgârie mașina, care este nouă, pentru că dacă o zgârie trebuie să plătească el vopseaua. Degeaba am insistat să încerce măcar dacă poate intra, șoferul automacaralei nu a vrut nicium”, mai spune sătmăreanul.

În cele din urmă, șoferul automacaralei a descărcat bolțarii, o parte pe pod, o parte în drum. Același lucru s-a întâmplat și cu cel de-al doilea transport (într-un transport au fost puși 12 paleți, în cel de-al doilea șase). Pur și simplu, în loc să fie descărcați pe fundația casei, sau cel puțin lângă aceasta, șoferul firmei de transport de la Dedeman i-a descărcat practic în stradă, de frică să nu-și zgârie mașina. 

Astfel că, pe lângă cei 250 de lei achitați pentru transport, sătmăreanul a cheltuit alte 300 de lei să transporte bolțarii cu mâna din stradă până la locul fundației. Și toate acestea din cauza amatorismului celor de la Dedeman.

Foarte probabil nu este singurul sătmărean care a trecut prin astfel de probleme cu cei de la Dedeman, dar le recomandă celor de aici să-și revizuiască puțin atitudinea pentru că altfel riscă ca investiția de la Satu Mare să fie doar bani aruncați pe apa sâmbetei. 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (23)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. raudetot spune:

    Bravo, Dedeman, mai stai în Satu Mare?
    Lucruri neprincipiale s-au întâmplat și la interviurile de angajare. Prin urmare, drum bun,Dedeman, în altă parte!

    • Fara Cap spune:

      Ai avut tu si alti asteptari prea mari de la Dedeman. Ati crezut ca gata va si rupe nori daca si-au facut un magazin la 5 pasi de Praktiker.

      Buna dimineata. V-ati trezit?
      Se pare ca da de indata ce incepe lumea sa relizeze ca nu sunt chiar asa de fenomenali cei de la Dedeman.

  2. Fara Cap spune:

    La bustul gol si cu palaria de paie in cap, acesta este clientul care se trage pe cur ca Dedeman la fraierit.
    Ce a crezut ca ditamai magazinul va fi la cheremul lui nu? Lui sa ii transporte gratuit ca x si y ofera transport gratuit, da nu se gandeste ca la x si y transportul ii inclus in pret pentru ca asa ia fost facut oferta de pret.
    Cam atata despre acest picatinfreza de reclamant.

    Ce fericiti au fost uni cand sa deschis magazinul. Dedeman in sus, Dedeman in jos, locuri de munca etc etc. Acuma dati cu el de pamanat in fiecare saptamana. Parca vad ca asa va fi si cu Lidl, ei sunt cei mai tari vrem Lidl langa Biserica si cand vor deschide toti vor fi cu gura pe Lidl.

    Ce imi place de uni, sunt ca si gaina care a trecut drumul sa vada daca iarba ii mai verde pe partea cealalta.

  3. Catalin spune:

    Ca si in orice loc din lumea asta, s-a mai dovedit inca o data: Omul sfinteste locul!
    Dedeman este un magazin care mie-mi place, de principiu. Faptul ca unii angajati merg la serviciu pentru a nu-si bea cafeaua singuri acasa, este alta poveste care tine de educatia fiecaruia.

  4. M spune:

    Bravo Praktiker, simtiti ca incet incet inchideti magazinul? Degeaba va chinuiti!

  5. unu spune:

    minciuna asta e iar la reclama rea ; eu am cumparat si mi ai adus acasa asa cum au zis gratuit daca era la 9km atunci era gratuit

  6. oprea spune:

    Cum kkt de toate lucrurile “negative’ despre acest magazin, ajung numai la acesti minunati si echidistanti “oameni de presa” de la Portalsm??? Toate le stie acest site despre Dedeman! Dorm in magazin, sau ce dracu??!!!

  7. Mesterul Manole spune:

    Cumparatorul a intrebat daca transportul e gratuit.Vanzatorul ,in timp ce vorbea la telefonul mobil, a zis: “aha”!!Pe ce s-a bazat acel cumparator?Scrie undeva ca transportul se face gratuit de la 0 la…km in orice conditii?Daca omul vroia sa-si faca casa langa antena de pe dealul de la Lacul Calinesti?Iar daca nu e specificat in scris despre transport au fost fraieri cei de la Dedeman!

  8. ardelean spune:

    Intradevar, inerent oricarui inceput de asa calibru, cei de la Dedeman (o domnisoara speriata de la casa de marcat) a uitat sa factureze pe firma, desi initial ceruse codul fiscal. A trebuit sa astept cateva minute, aproximativ 20, insa personalul venit de la alte magazine s-a comportat ireprosabil….politicosi, stiau exact ce fac si cum sa rezolve problema cat mai repede. Desi initial mi-am jurat in barba ca nu mai calc pe acolo, vazand cum se fastacea domnisoara de la casa, m-am razgandit…, problemele nu tin de magazin ci de atitudinea angajatilor. Ca oriunde altundeva in privat, de altfel. Nu fac nici o comparatie cu Praktiker…nu au nimic in comun unul cu altul,

  9. alex spune:

    Cam exagerat articolul.
    Eu zic ca per total tot e mai ok Dedemanul decat Practikerul. Eu de acolo imi iau toate cele pentru casa si pana acum doar experiente placute am avut. E normal sa porneasca mai greu.
    Cine s-a nascut invatat?

  10. Haaaaa spune:

    Încă n-au sarit “dedemanii” cu publicitate pe portal???? Rușine lor!!!

  11. Bota spune:

    E cam tras de par articolul. Este o practica la Dedeman care e instiintata celor care vor transport.Transportul care acopera suma minima pentru a beneficia de el se face GRAYIS doar in localitatea unde e magazinul. Daca marfa, fie ea si de 3 milioane se transporta in afara localitatiile trebuie achitata o taxa. Asa ca e cam trasa de par afirmatia.

  12. Andreutza spune:

    asta seamana a santaj. seria articolelor defaimatoare va continua pana dedeman va accepta sa isi faca reclama pe portal. este doar o presupunere. gresesc?

  13. Djungo spune:

    Dar de cand s-a deschis dedeman o țineți tot asa. Ați găsit toți clienții nemulțumiți dar nu ați căutat niciunul mulțumit . unde e obiectivitatea?

  14. Vasile spune:

    Alt articol “semnat” praktiker

  15. sulica spune:

    un articol scris cu fundul e clar ca aia de la deedeman nu v-au dat bani pentru reclama si bine au facut. omul asta, satmareanul care a mers fiz la voi e un prost sau voi sinteti prosti. cum pana mea a negociat p;etul transportului? transportul ori e gratuit ori nu e gratuit si punct :) articolul asta a fost scris cu oaiele dupa o laba trista facuta pe sec :)

  16. Norick spune:

    Clientul asta super inteligent a vrut si el saracu’ sa fie inginer la el acasa. Oricum lucreaza pe santier ani de zile in Italia sau Spania, dar nu s-a gandit ca acolo si pe camp duce un drum asfaltat.A vrut sa fie mare si tare , dar cultura a intervenit… :-) :-P ;-)
    P.S. au scris deja multi in fata mea: nu este nici o problema cu magazinul asta – doar cu oamenii(clienti si/sau angajati) ;-)

  17. ardelean spune:

    pacat ca standardul lor de relationare cu clientii, si ma refer aici deocamdata la angajatii din alte orase, nu la cei in perioada de pregatire nu se regaseste si la alte magazine similare de la noi… . In sfarsit, un magazin de nivel european, cu o atitudine corespunzatoare fata de clienti. Ramane insa ca si noi sa ne raportam la fel fata de ei. Referitoe la semnalarea ca, angajatul vorbea la mobil in paralel cu “negocierea” dusa cu clientul, exista o solutie simpla…fara telefoane personale in timpul serviciui. In rest insa, cel putin pana acum, doar impresii pozitive.

  18. jale mare si foame si mai mare spune:

    acest site a devenit unul care se indreapta spre santaj , daca nu dai banul gros scrie de tine fara numar , se asemeana izbitor cu un alt ziar celebrul local cu initialele IZ, dar sa speram ca se vor oprii odata santajele si se va face un pic de presa , macar un pic , ca pina acuma ………

  19. bogdan spune:

    Salut,

    Exact aceiasi speta mi s-a intamplat azi cu cei de la Arabasque Craiova cu diferenta ca eu i-am rugat sa-si ia marfa inapoi si sa-mi returneze banii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest