”Pregăteşte-ţi bicicleta şi îndrăzneşte” – o acţiune a OFSD Satu Mare (FOTO)

22 septembrie 2016 | 4 comentarii

ofsdCirca 20 de copii cu vârsta între 7 şi 10 ani au participat astăzi la un concurs cu bicicletele organizat de Organizaţia Femeilor Social Democrate (OFSD) din municipiul Satu Mare cu ocazia Zilei Mondiale fără Mașini în Grădina Romei.

Concursul a constat în două probe: probă de viteză pe bicicletă și probă parcurgere traseu aplicativ cu bicicleta.

Scopul acestei acţiuni  este de a-i determina pe oameni să renunţe în cât mai multe cazuri la mersul cu maşina, optând pentru deplasarea pe bicicletă. 

”OFSD Satu Mare doreşte promovarea mersului pe bicicletă, bicicleta ca mijloc de transport, dar și ca un model de activitate benefică din toate punctele de vedere. E sănătos, ajungi repede, protejezi mediul, nu poluezi, faci sport. OFSD doreşte să încurajeze în primul rând mişcarea, dar şi să atragă atenția că este foarte important să păstrăm mediul curat”, a declarat preşedintele Organizaţiei municipale de femei a PSD Satu Mare, Manuela Rogoz.

Oamenii din întreaga lume marchează pe data de 22 septembrie “Ziua fără maşini”, o iniţiativă lansată de Uniunea Europeană în 1999, ce are ca scop promovarea mijloacelor de deplasare ecologice. În fiecare an, pe 22 septembrie, evenimentul promovează folosirea mijloacelor de transport în comun, bicicleta sau alte forme de deplasare ecologică, în locul maşinii personale, cu scopul de a reduce poluarea urbană. Această iniţiativă a fost preluată de peste 40 de ţări pe mapamond.

 

Etichete: , , , ,

Categorie: Locale

Comentarii (4)

Trackback URL | RSS Feed comentarii

Responsabilitatea juridică a comentariilor revine în totalitate autorilor, care își asumă în întregime și consecințele legale

  1. Ghionoaie spune:

    Scoica n-a vrut sa vina? Niste prajituri erau bune si-l puneau si pe bicicleta. De vin nu cred ca era vorba ..ca de aceea a lesinat Gabor.

  2. Unu' spune:

    Felicitări pentru inițiativă, cu atât mai mult cu cât aparține femeilor, adică mamelor noastre!
    Le provoc pe distinsele doamne să parcurgă un traseu mai … urban, din centrul nou, până la capătul cartierului Carpați 2 și retur! Acolo unde starea pistelor de biciclete este bună …
    UPS, am uitat că coi-ca dorel de sătmar a furat o parte din pista de biciclete de pe L. Blaga, iar pe podul Decebal, din grija aceluiaș personaj, nu se poate circula, la fel si zona uliței (cu denumire de bulevard) O. Goga …
    Oricum, sincere felicitări, domnelor!!!
    Săru’ mâna!!

  3. dan tordoi spune:

    Orice initiativa care implica copiii este de laudat.Totusi, copiii au mamici, dar si tatici, si bunici, si frati elevi sau studenti, etc..nu inteleg de ce partidele noastre (care or fi ele) simt nevoia sa separe lucrurile:femei si barbati, tineri si studenti, etc..Nu se poate impreuna, toata organizatia in ansamblul ei? Sau actiunea are alt scop?

  4. Amor pe banii sătmărenilor spune:

    Directoraşul afacerist şi iubăreţ de la Apaserv, Dănuţ Stejeran îţi plimbă noua amantă pe bani noştri, ai sătmărenilor prin ţară mai exact la Bucale. De miercuri, că aici cam se respectă Steji, este plecat în delegaţie cu ….. noua lui amantă de la Apaserv. Spunem nouă, deoarece a mai avut câteva în instituţie de când este directoraş. Reţeta se pare că este aceeaşi: de fiecare dată, pe bani noştri, ai sătmărenilor, directorul Stejeran îşi pune ochii pe o domniţă, de regulă blondă, cu care cheltuie bani Apaservului prin ţară şi străinătate, în delegaţii în special la ARA si ANRSC, dar şi afară. Se pare că la Steji îi plac parfumele scumpe pe care le cumpără pentru iubitele sale pe aceeaşi bani ai Apaservului. Normal că nu îşi face probleme deoarece se laudă că l-a prostit pe Kereskeni că o să de-a sponsorizare la CSM şi Olimpia 30.000 de lei şi că o să-l ducă în câteva deplasări şi pe Gabor cu care va servi nişte băuturi fine. Numai că surprize, surprize la un spriţ a zis că ce crede prostul de Gabor, că o să dau bani la sport, lasă că face el cumva, să intre în presă şi apoi mă voi scuza că nu mai pot da , că se va face tam-tam. Zis şi făcut, subiectul a ajuns în presă. Şi ca de obicei Steji iese băiat fain, până când?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

  • RSS
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • YouTube
  • Pinterest