Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Vasile Creştin, arestat în dosarul fraudei bancare de 85 milioane euro

Satu-Mare_10860_arest_s

Curtea de Apel Bucureşti a decis luni arestarea preventivă a afaceristului Vasile Creştin, originar din Bixad, alături de Constantin Irinel Militaru şi Mihăiţă Cătălin Ruşitoru, în dosarul privind fraudele bancare de 85 de milioane de euro. Decizia poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

 

Cei trei se alătură celor 11 persoane reţinute în acest dosar pentru care judecătorii au emis mandate de arestare, dintre care două mandate de arestare în lipsă.

Curtea a decis duminică arestarea preventivă pentru 29 de zile a patru persoane acuzate în dosarul fraudelor bancare de 85 de milioane de euro, printre care se află Adrian Martiş, director executiv BRD Unirea, şi Andrei Nanu, director comercial BRD Dorobanţi.

În schimb, instanţa a respins cererea procurorilor DIICOT de arestare a 9 inculpaţi, inclusiv a oamenilor de afaceri Marius Locic şi Ioan Creştin, care vor fi cercetaţi în libertate, însă au interdicţia de a părăsi ţara.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Vineri seară, Curtea de Apel Bucureşti a decis arestarea unui prim lot din dosar format din şapte persoane, Daniel Sandu, Diana Mihaela Gireadă (evaluator), Sava Tipa, Ioan Repede, Alexandru Ploscaru, Bogdan Florin Dinu şi Livia Bobu.

Procurorii DIICOT au efectuat joi 48 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi judeţele Satu Mare, Ilfov şi Vâlcea, acţiunea vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 58 de persoane, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălarea banilor.

Potrivit DIICOT, sub coordonarea unor persoane influente din mediul de afaceri din Bucureşti, învinuiţii au realizat beneficii financiare substanţiale prin săvârşirea de fraude bancare, şi anume prin obţinerea în mod ilegal de credite de la două unităţi bancare pentru 35 de societăţi comerciale controlate de membrii grupului infracţional organizat.

 
 
Sursa: cotidianul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.