Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

PDL reclamă PMP că a făcut campanie electorală în incinta Colegiului Ioan Slavici

conferinta pdl (5)Preşedintele TDL Satu Mare, avocatul Adrian Cozma, a anunţat astăzi, într-o conferinţă de presă, că a depus sesizare împotriva PMP la Biroului Electoral Judeţean Satu Mare, reclamând faptul că elevilor de la Colegiul Naţional Ioan Slavici le-au fost distribuite materiale electorale în timpul unei ore de antreprenoriat susţinute de către fotomodelul Daiana Feher.

Constatăm că PMP înţelege să facă campanie electorală în şcoli. Legea 33 din 2007 interzice în mod expres acest lucru. Am formulat plângere la BEJ împotriva acestui demers. În timpul orelor de curs este inadmisibil ca orice partid să facă campanie electorală. Nu numai că are un efect negativ asupra bunei desfăşurări a campaniei electorale, mai mult decât atât şi mai important, asupra actului de învăţământ. Sperăm să obţinem o hotărâre a BEJ, să ne admită plângerea aşa cum am solicitat şi să se aplice sancţiunile prevăzute. Avem şi o înregistrare în care au fost împărţite materiale electorale copiilor: şepci, flyere şi pixuri“, a declarat avocatul Adrian Cozma.

 Liderul TDL a mai făcut unele referiri şi la vizita premierului Victor Ponta, considerând minciună anunţul privind construirea centurii şi celui de-al treilea pod.

Ponta a venit la Satu Mare să mintă că se face centura, să mintă că se face al treilea pod şi alte astfel de promisiuni cu care ne-a obişnuit USL de doi ani de zile. Descalific modalitatea în care a înţeles TSD, nu ştiu cine a avut ideea, cine a fost iniţiatorul, de a arunca pe piaţă o fumigenă cum a fost aceea cu 1000 de membri noi primiţi cu aplauze de către membrii PSD şi în special de către Victor Ponta. E o mare minciună, o dezinformare”, a mai spus acesta.

Avocatul consideră că scenariul după care s-a desfăşurat festivitatea TSD-istă este unul comunist, de prin anii `80, PSD având astfel de practici.

 „Vreau să lansez un mesaj tuturor tinerilor din Satu Mare să nu se lase amăgiţi şi nici convinşi de promisiunile deşarte pe care le face PSD, care cu orice preţ vrea să câştige alegerile la nivel naţional şi local, în frunte cu traseistul Ovidiu Silaghi, care în goana de a scăpa de justiţie s-a înroşit. Din galben s-a făcut roşu şi e mare socialist astăzi. Cred că putem să-i scoatem de tot din viaţa politică, în special pe acest domn Silaghi, prin votul pe care-l vor da în special tinerii. Nu există interes pentru binele cetăţenilor, există interes personal şi fuga de justiţie. Asta face d-l Ovidiu Silaghi. Cu siguranţă nu reprezintă un model pentru noi”, a mai spus Adrian Cozma.

În timpul conferinţei, acesta l-a avut alături pe preşedintele organizaţiei naţionale a TDL, Sorin Moldovan.

8 comentarii

  1. gica Răspunde

    Jos PSD Jos PDL devoratori de bani publici si fonduri europene. Petre Muresan, Holdis PDL Ovidiu Silaghi PSD ce voturi asteptati eventual funduri.
    Citeste

  2. adana Răspunde

    Cred ca organizarea din 14 mai i-a lasat uimiti pe multi satmareni,de aici si invidia pe care a stirnit-o in jur. Cit despre al treilea pod nu este asa de usor cum cred unii: necesita studii, bani, timp, proiecte – dar unii cred ca ce viseaza noaptea, ziua primaria trebuie sa execute.

  3. srg. Răspunde

    Ce au fost si ce au ajuns. Desfiintarea nu este departe ! 😡 c’catii.

  4. Satmarean Răspunde

    Al 3-lea pod … in 2010-2011 s-a facut o licitatie pentru al 3 pod in Satu Mare, dar la dublu pret precum a fost stabilit, asa ca sa nu ne mire de ce nu avem inca al 3-lea pod si banuiesc ca si daca o sa avem o sa fie vai s-amar de noi.

  5. votant Răspunde

    votez PNL!!!votez PNL!!!votez PNL!!!

  6. observator Răspunde

    Sa il faca mincinos pe prim-ministrul tarii un ,,nime-n drum”arata nivelul jos de tot la care a ajuns pdl,urmand modelul tatucului lor de suflet.Tinerii aia pe care tu ii desconsideri,o sa te faca sa vorbesti singur,ca televizorul,dupa alegeri.Nu le purta tu de grija!Dupa voi,potopul!Cum se face ceva util,sariti sa dati din clanta.Inteleg ca pe voi nu va intereseaza ceva bun ptr.populatie,ci doar pt voi,personal.Multa gargara si demagogie in spusele tale dle candidat.

  7. Gyuri Răspunde

    N-am iteles sloganulde pe benerul expus in oras.Numai ARDEALUL il vreti in Europa?FelicitariPSD!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.