Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Festivalul Vinului Sătmărean: Hetei şi Brutler – câştigători (FOTO)

festivalul vinului (114)Cea de-a treia ediţie a Festivalului Vinului Sătmărean a avut loc vineri şi sâmbătă în Piaţa 25 Octombrie din municipiul Satu Mare. Astăzi a avut loc premierea câştigătorilor producătorilor de vinuri care s-au înscris la concurs, cele două mari premii fiind revendicate de către cramele Hetei şi Brutler.

În urma analizării celor 100 de probe înscrise în concurs, juriul a acordat mai multe premii de argint şi de aur, vinurile fiind foarte bune. Marele Aur la soiurile albe a fost câştigat de Hetei Laszlo cu un chardonnay sec, rar în această zonă, iar MArele Aur la soiurile roşii de către crama Brutler cu un cabernet sauvignion.

Hetei Laszlo a afirmat că acest chardonnay sec este noutate în regiunea noastră, acest soi fiind de obicei dulce sau demi dulce.

Noi am trecut la varianta sec. Este o noutate şi o calitate deosebită. Secretul e butoiul baric, este o cheltuială în plus. Fermentaţia se face pe drojdie în două luni de zile“, a precizat Hetei.

Peședintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, le-a spus viticultorilor că instituţia pe care o conduce şi care a organizat acest festival, îi sprijină mai departe pe producătorii din judeţ, ediţia din acest an fiind marcată prin reuşita obţinerii denumirii de indicaţie geografică Dealurile Sătmarului. Astfel, începând din acest an, vinurile din judeţ vor putea fi îmbuteliate sub indicaţia Dealurile Sătmarului, nu Dealurile Crişanei cum era până acum.

 

2 comentarii

  1. otto Răspunde

    1. Defapt, Festivalul Vinului la Satu Mare a fost sarbatoarea PRL-istilor si a gruparii de lingai ai lui Stef si Silaghi

    2. Premiul castigat de Hetei este o recunostinta a protocoalelor de care a beneficiat Stef, Silaghi si Compania PRL.. (Printre toate cele, felicitari d-nului Hetei)

    3. Vasvari jr. a luat si el o diploma doar trebuie intretinute relatiile de Stef & Co pentru alegerile din 2016

    4. Juriul format pentru desemnarea premiilor a fost doar o vrajeala, deja se stiau castigatorii

    5. Stef : asteptam 2016 sa pleci, dar poate ANI te trimite mai repede acasa.

  2. mihaita Răspunde

    Riscau ce treaba are cu acest mega festival de cheltuire a banilor publici?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.