Ultima actualizare: ieri, 22:25

Locale

Jandarmii sătmăreni continuă acţiunile menite să prevină violența în şcoli

DSC_0637Violenţa, cu toate formele ei, este o realitate care îşi face simţită prezenţa din ce în ce mai mult în societate,  chiar şi în şcoală, unde există un nivel de indisciplină inerent, ca rezultat al faptului că elevii sunt la o vârstă la care sunt tentaţi să treacă peste reguli, iar această indisciplină poate duce la un comportament violent.

În general, faptele antisociale cel mai întâlnite în şcoală sunt agresiunile exprimate prin: injurii, jigniri, îmbrânceli sau intimidări.

Pornind de la acest considerent, miercuri, 22 aprilie 2015, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Satu Mare a  desfăşurat  acţiuni de prevenire a violenței la clasa  pregătitoare  și clasa I din cadrul Școlii Gimnaziale ”Grigore Moisil” din municipiul Satu Mare. Scopul acţiunii a fost acela de a sprijini demersul educaţional, în sensul creşterii şi educării elevilor  într-o societate fără violenţă.

Elevii clasei pregătitoare A împreună cu doamna învățătoare Lia Stan și elevii clasei I D alături de doamna învățătoare Ionela Mondici i-au primit pe jandarmi și le-au ascultat recomandările referitoare la normele de conduită atât pe timpul cât sunt la şcoală, cât şi în timpul lor liber, acasă sau pe stradă.

După prezentarea aspectelor teoretice, oamenii legii au urmărit atragerea audienţei spre dialog şi expunerea propriei păreri cu privire la violenţă  şi la modul in care trebuie să acţioneze atunci când sunt provocați. Elevilor le-au fost prezentate diferite aspecte referitoare la modul în care trebuie să  evite formele de violenţă și modul corect de acțiune în cazul în care sunt martori sau chiar victimele unor comportamente agresive.

Un aspect esenţial al acestei acţiuni a fost conştientizarea elevilor cu privire la faptul că a fi violent nu înseamnă a fi puternic şi totodată « Violenţa nu te face mai puternic ! ».

Demersul teoretic al jandarmilor  a fost sprijinit de materiale didactice special confecționate pentru elevi, precum fișe de lucru, planșe tematice, filmulețe.

Elevii au apreciatactivitățiledesfășurateși i-au invitatpejandarmisărevină.

Sursa: Jandarmeria Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.