Ultima actualizare: azi, 15:17

Locale

Rezultatele finale ale concursului pentru ocuparea posturilor din învăţământul preuniversitar

descărcare (9)Vineri, 24 iulie 2015 s-au afişat rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, sesiunea 2015.

Din cei 307 de candidaţi care au fost notaţi, un număr de 72 au depus contestaţii în termenul prevăzut de metodologie. La cele 72 de contestaţii, în urma reevaluării, la 41 de lucrări nu s-a modificat nota, la 20 de lucrări a fost mărită nota, iar la 11 lucrări s-a micşorat nota. Menţionăm că la 5 lucrări notate iniţial cu note mai mici decât 5 li s-a mărit nota la peste 5, la 4 lucrări evaluate iniţial cu note sub 7 li s-a mărit nota peste 7, la o lucrare notată iniţial peste 5, în urma reevaluării a obținut notă sub 5 și la o lucrare notată inițial peste 7, în urma reevaluării a obținut notă sub 7.

Situaţia finală, pe tranşe de note, la nivelul judeţului Satu Mare se prezintă astfel:

–              candidaţi cu note mai mici decât 5 – 88;

–              candidaţi cu note mai mari decât 5 şi mai mici decât 7 – 117;

–              candidaţi cu note mai mari decât 7 – 102;

Ponderea finală de promovabilitate (note mai mari decât 5), la nivelul judeţului Satu Mare, este de 70,87%, iar ponderea notelor mai mari decât 7 este de 33,0%.

În cadrul ședinței publice din 27 iulie 2015, de repartizare, pe 92 de posturi titularizabile publicate la nivelul județului Satu Mare, a candidaților cu note peste 7 atât la proba scrisă cât și la proba practică/inspecția specială la clasă, au fost repartizați 31 de candidați, deoarece la unele discipline cu posturi titularizabile nu a fost niciun candidat cu notă peste 7.

Următoarele etape de repartizare pe posturi din învățământul preuniversitar vor avea loc începând cu data de 24 august 2015.

Sursa: ISJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.